„Efectiv voi leșina” Andreea Antonescu, primele declarații după botezul fiicei sale: „Sunt mamă și mă ia panica” /FOTO

Data actualizării: | Data publicării:

Andreea Antonescu a făcut primele declarații cu privire la botezul fiicei sale. Aflați cum sună numele micuței.

Andreea Antonescu a trăit una dintre cele mai emoționante zi din viața ei. Aceasta și-a botezat cea de-a doua fiică. „Minunea”, cum o numește aceasta pe micuță, a fost ce-a de-a doua sa naștere, la 40 de ani. Andreea nu a știut că era însărcinată, aceasta a aflat foarte târziu, iar primele efecte ale sarcinii începuseră a se simți încă din timpul filmărilor pentru America Express. De data aceasta, tatăl este Victor Vrînceanu.

O zi unică

Bucuria vedetei a fost evidentă nu numai pe chipul său, dar și în mediul online. Aceasta a transmis un mesaj fanilor pentru a îi lăsa să știe că este foarte fericită. Astfel, publicul află că numele micuței este Victoria Venice.

„Astăzi am botezat-o pe minunea mea, Victoria Venice.

O zi unică, plină de emoții! ❤️”, a scris în mediul online Andreea Antonescu.

Este foarte curioasă

Din câte spune Andreea Antonescu, fetița sa este foarte curioasă de mică. Ea observă absolut totul în jurul ei și, culmea, nu a plâns în cristelniță.

„Cea mică a plâns și ea un pic în biserică, că așa trebuie să facă un copil, să plângă. Ea este foarte curioasă și, după cum îmi place mie să îi zic, căpuțul ei se întoarce așa la 360 de grade, este foarte atentă la absolut orice, la toate detaliile, și la un moment dat, când a fost pusă pe măsuță, pentru a fi dezbrăcată și ulterior băgată în cristelniță, a început să plângă, pentru că ea de acolo de jos nu mai vedea decât câteva capete aplecate deasupra ei și a început să plângă, după care s-a liniștit.

În cristelniță nu a plâns absolut deloc. Ce-i drept, părintele a ascultat rugămintea mea și, totodată, a nașului, de a nu băga copilul cu totul în cristelniță.

Știu, sunt tradiții, dar asta e, sunt mamă și mă ia și pe mine panica în anumite momente. În rest, foarte cumințică, se uita și chiar m-a impresionat faptul că, în momentul în care am mers în fața altarului cu toții, era captată de tot ce era acolo și am sperat și îmi doresc ca și Venice să fie o fetiță spirituală, credincioasă, pentru că despre asta e într-un final.

Momentele în biserică au fost wow și mereu am susținut că fetițele mele sunt minunile vieții mele și sunt cele mai importante ființe de pe fața pământului, ele îmi dau putere, deși n-aș vrea să spun că principala mea caracteristică este puterea, ci aș vrea să știu că sunt o mamă, ca toate celelalte, care știe că înainte de orice, viitorul copiilor, sănătatea mentală și bucuriile lor sunt scopul vieții noastre.”, a spus Andreea Antonescu, pentru WOWbiz.ro.

Cum se simte Andreea Antonescu, fiind mamă, din nou

După momentul unicat, Andreea recunoaște că i s-au mai dus din emoții, iar acum resimte cum adrenalina se risipește, odată cu terminarea fericitului eveniment.

„S-au mai dus emoțiile, recunosc. Am fost foarte emoționată la biserică, pentru că s-a repetat istoria după 12 ani și știam că și atunci când am botezat-o pe Siena am plâns, pentru că doar cei care au copii își pot imagina cât este de emoționant să știi că  în momentele alea, în care părintele citește din biblie, și mai ales cum a fost în cazul nostru și la botezul Sienei, și la botezul micuței Venice Victoria a adresat niște cuvinte foarte frumoase, și atunci m-a răscolit tot, pentru că mi-a amintit, încă din momentul în care o aveam în burtică, după care când am născut-o, emoțiile pe care le-am avut, după care mă uitam așa în dreapta, pentru că Siena a fost lângă mine pe tot parcursul slujbei și mă uitam cât de mare se fac și cât de repede și da, au trecut 12 ani, dar pe cuvântul meu de onoare că parcă ieri am botezat-o pe Siena. Atunci, ca mamă, te năpădesc toate trăirile astea și toate emoțiile astea, dar până în momentul ăsta m-am leșinat, deci eu am fost convinsă că după organizarea acestui eveniment efectiv voi leșina. Mulțumesc lui Dumnezeu că până acum n-am leșinat. Ce-a fost mai greu, eu zic că a trecut, iar acum începe petrecerea. E despre relaxare.”, a mai spus Andreea Antonescu, pentru sursa precizată anterior.

Despre prezența Andreei Bălan

Andreea Bălan nu a putut lipsi de la frumosul eveniment. Deși au avut și bune, și rele de-a lungul relației lor, Andreea Antonescu a realizat că Andreea Bălan a fost acolo mereu pentru ea. Aseamănă relația cu solista cu relația cu propriul frate.

„După cum ați văzut și voi, destinele noastre au foarte multe coincidențe și atunci nici nu mai e cazul să vorbim în anumite momente, pentru că de-a lungul timpului, și mai ales în momentele grele, noi am fost una lângă cealaltă și atunci știm că suntem cea mai lungă relație noi două în continuare, până în momentul de față. Suntem una lângă alta și am realizat că așa, realist vorbind, cu bune și cu rele, cu urcușuri și coborâșuri cum a fost relația noastră de-a lungul timpului, am avut așa un click în care mi-am dat seama că relația cu Andreea, pe lângă faptul că mi-am dorit să fie nașa Sienei, să facă parte practic din familie, e mai mult o relație ca și cu o soră. Mi-am dat seama că oricând am avut momente așa poate și mai dificile în relația cu fratele meu, poate așa am avut și cu Andreea, și atunci, plecând de la această premisă, sunt convinsă că nimeni și nimic nu ne va despărți. Plus că ați văzut și voi, când suntem împreună suntem împreună și dărâmăm tot ce e în cale.”, a mărturisit Andreea Antonescu, conform sursei precizate.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Showbiz


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel