Ela Crăciun vine în ajutorul proaspetelor mămici cu un manual de instrucțiuni pentru îngrijirea bebelușului.
Aflată la cel de-al treilea tiraj al cărţilor sale de succes, ,,9 luni fără griji” şi ,,12 luni fără griji”, Ela Crăciun e hotărâtă să schimbe mentalitatea multor mame şi oferă în noul său e-book ,,De la SOS Mama la ZEN Mama” un set de reguli şi alternative sănătoase pentru a face faţă celor mai mari provocări.
„Cred că și pentru mine, și pentru celelalte mămici, provocările sunt cam aceleași. Mai ales dacă ești la primul copil, nu știi la ce să te aștepți, totul te ia pe nepregătite. Cumva, tu îți faci în capul tău o viață ideală alături de bebelușul tău, și în momentul în care ți se pune în brațe, după ce îl naști, ai impresia că nu sții să faci absolut nimic, că nu ești o mamă bună, că nu vei fi o mamă bună. Toate aceste gânduri te macină. Dacă are febră, nu știi ce să-i faci, nu știi cum să-i pui scutecul astfel încât să fie ok, nu știi cum să-i dai să mănânce, nu știi dacă a mâncat suficient. Sunt atâtea necunoscute.
Pe lângă hormonii de după naștere, care știm foarte bine că există și ne dau viața peste cap, mai vin și aceste lucruri pe care nu știm să le facem așa cum am vrea noi. Pentru că lucrul acesta se întâmpla doar în capul nostru. Fiecare are instinctul de mamă, fiecare știe să se descurce, niciun copil nu rămâne nehrănit, nedormit, nebăgat în seamă de mama lui. Dar noi ne facem foarte multe griji.
Am încercat să vin în ajutorul mămicilor cu acest manual. Să știe, pas cu pas, ce fac atunci când vin de la maternitate. Ca să nu ne trezim că nu avem o rutină de somn, că nu avem o rutină de masă. Sunt câteva video-uri pe care le-am pregătit pentru tinerele mămici, ca să și vadă cum îl înfășăm, care sunt pozițiile pentru a scoate aerul din burtică, cum îl punem la somn, care ar trebui să fie rutina corectă de somn. Totodată, abordăm și partea noastră psihologică”, a declarat Ela Crăciun pentru Spectacola.
Manualul de instrucţiuni creat de Ela cuprinde informaţii obţinute de la specialişti în domeniu, în frunte cu medicul primar neonatolog Dr. Alina Ilici, medicul specialist pediatru Dr. Irina Antonescu şi medicul specialist dermato-venerolog Dr. Gabriel Balcangiu, iar echipei care a contribuit la furnizarea unor preţioase informaţii i se adaugă şi asistent-şef Neonatologie Adriana Florică, precum şi psihoterapeutul Ana Maria Paveluc.
Multe mămici, deși se documentează cu mult înainte de venirea bebelușului pe lume, în momentul în care se văd cu micuțul în brațe, au senzația că nu știu ce au de făcut.
„Este ca mersul pe bicicletă. Până nu-l exersezi, ai impresia că este foarte ușor să mergi și să să-ți fie ușor să înveți. Dar până nu exersezi, până nu cazi de câteva ori, până nu prinzi ritmul, îți este greu. Așa este și cu bebelușul. Până nu te înveți cu el, până nu se face o rutină împreună, mamei îi este greu”, ne-a explicat prezentatoarea TV.
Printre temele abordate de către Ela Crăciun în acest volum electronic se numără: setarea unor obiceiuri sănătoase pentru nou-născut, identificarea corectă a nevoilor, pregătirea copilului pentru somn şi depăşirea stărilor de anxietate şi depresie postnatală.
La rândul ei, vedeta s-a confruntat cu toate aceste provocări, le-a depășit, iar acum vrea să vină în ajutorul proaspetelor mămici, pentru a le face maternitatea un pic mai ușoară.
„Avem hormonii, avem oboseala, avem frustrările, avem neliniștile. Și tot acest cumul o predispun pe mămică la depresie. Toată lumea se gândește „vai, dar ce motive ai să fii în depresie. Uite ce fericită ești, tocmai ai născut”. Doar că sunt lucruri pe care nu le putem controla, din interiorul nostru.
Știam foarte multe lucruri despre depresie. Și atunci când, după ce am născut-o pe Alessia, fiind cu un picior în prăpastie, conștientizându-mi stările și fiind foarte atentă la mine, am putut să recunosc: Acum mi se întâmplă acest fenomen, eu nu mă las pradă depresiei. Și am știut cum să lucrez cu mine, astfel încât eu să fiu bine. Pentru că întrotdeauna spun, pentru a avea un copil fericit, mama trebuie să fie prima oară fericită. O mamă obosită, o mamă supărată, exact stările acelea le va transmite și copilului ei”, a mai spus ea.
Copil mic, probleme mici. Copil mare, probleme mari?
„Niciodată un părinte nu va scăpa de stres. Și pe măsură ce copii cresc, stresul este și mai mare. Este diferența între generații, pa care, îți spun sincer, nu am reușit să o înțeleg niciodată. Eu am fost o mamă tânără. L-am născut pe Alex la 23 de ani. El are acum 16 ani și eu mă consider o mamă cool, o mamă tânără, o mamă la modă, care știe cum să vorbească cu copilul ei. Din contră, el mă consideră o mamă și atât. O mamă care nu-l înțelege, care cere foarte mult de la el. Mi-a spus, la un moment dat, că noi suntem ca dinozaurii.
Va exista întotdeauna un conflict de generații. Și da, cu cât copiii cresc, cu atât problemele sunt mai mari”, a mai spus Ela Crăciun.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News