O prezență elegantă și feminină, Ela Crăciun are mereu grijă de imaginea sa, motiv pentru care și-a construit în timp o garderobă impresionantă.
Colaborează de multă vreme cu un stilist și își alege cu grijă ținutele pentru fiecare apariție publică, însă odată cu mutarea în noua sa casă, îndrăgita prezentatoare tv a decis să își schimbe garderoba.
,,Am simțit nevoia de o schimbare și am renunțat la trei sferturi din garderobă, acum când ne-am mutat în noua casă. Eu lucrez cu un stilist de mult timp, Irina Hartia este numele ei și îmi place de ea foarte mult, pentru că mă înțelege, știe că sunt feminină și ce îmi doresc de la aparițiile mele. De această dată, după ce ne-am consultat, am făcut o selecție de haine din întreaga mea garderobă și am sfârșit prin a da patru saci de haine. Chiar acum facem planul pentru noile mele ținute, pentru că nu prea mai am haine odată cu marea mutare.”, a declarat Ela Crăciun.
Mama a trei copii, Ela Crăciun a vorbit mereu cu o sinceritate tranșantă despre problemele întâmpinate de-a lungul timpului pentru menținerea siluetei și presiunea de a avea o imagine impecabilă atât în fața, cât și în spatele camerelor de filmat. Și acum, când vorbește despre stilul ei vestimentar, Ela Crăciun recunoaște că a primit ajutor pentru identificarea elementelor care să o îi asigure un look impecabil.
,,În principiu nu vreau să îmi schimb stilul. După foarte mulți ani mi-am găsit un stil feminin, care mi se potrivește și mă reprezintă de minune, cu haine care să îmi pună în evidență silueta. Eu nu sunt skinny. Nu am 90-60-90. Am un bust generos și picioare foarte subțiri. Atunci, am învățat, cu ajutorul celor care se pricep, să îmi pun picioarele în evidența. Pot să port fuste scurte și să arăt foarte bine și să îmi marchez talia.”, a declarat Ela Crăciun.
Dacă hainele nu o determină să investească sume de bani considerabile, nu același lucru se poate spune despre accesorii. Vorbim aici despre pantofi și bijuterii, însă cu precădere despre genți, pentru care Ela Crăciun are o mare slăbiciune.
,,Eu nu investesc sume colosale de bani în haine. Singurele în care investesc sunt accesoriile. Gențile, pantofii si bijuteriile. Am foarte multe genți, dar pentru că în casa cealaltă erau puse frumos în săculeț fiecare și băgate în dulap, purtam una vreo doi ani de zile, până când o luam pe următorea. Acum că sunt așezate foarte frumos în dressing și le văd, am început să îmi schimb și gentile foarte des. La fel și în cazul pantofilor, pe care în acest dressing îi vad mult mai ușor. Sunt foarte fericită cu noul meu dressing.”, completează încântată Ela Crăciun.
Pe lângă forme și croieli diferite care o ajută să arate cât mai bine, Ela Crăciun are și câțiva designeri români preferați, la care apelează cu încredere în cadrul aparițiilor sale publice. De multe ori, vedeta prezintă gale și participă la evenimente dedicate showbizz-ului autohton.
,,Îmi plac și designerii români. Alina Cernătescu în mod special. Ea este cea care mi-a pus la dispoziție și rochia de care am avut nevoie la gala pe care am prezentat-o aseară. Consider că la Alina găsesc fix haine pentru silueta mea și care să îmi vină bine. Aș completa lista cu Rhea Costa, care din nou îmi place, și cu M. Marquise. Pentru aparițiile mele oficiale aleg numai designeri români”, a concluzionat Ela Crăciun.
În prezent, Ela Crăciun lucrează la cea de-a patra carte a sa, pe care o va dedica adolescenților și problemelor specifice cu care aceștia și părinții lor se confruntă. De curând, lista specializărilor sale în zona de coaching a fost îmbogățită cu o nouă diplomă oferită chiar de celebra doctor Shefali, ca urmare a absolvirii cursului său de ,,parenting conștient”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News