Ela Crăciun și-a ales copilul preferat de 1 iunie: „Ești darul cel mai prețios pe care l-am primit de la viață”. Cum au reacționat cei trei copii

Data publicării:

Cu ocazia Zilei Internaționale a copilului, Ela Crăciun a făcut ceva ce pentru unii poate fi considerat controversat, atunci când a decis să-și aleagă de 1 iunie copilul preferat dintre cei trei pe care îndrăgita mămică îi are până în momentul de față.

Gestul mamei lor i-a surprins de-a dreptul pe Alex (17 ani), Alesia (11 ai) și Nicho (4 ani), care dintotdeauna au făcut un obicei din a-și întreba mama care dintre ei este de fapt preferatul ei. De această dată răspunsul Elei Crăciun i-a lăsat pe micuți fără cuvinte, pentru că gestul prezentatoarei a fost cât se poate de grăitor. ,,Mereu mă întreabă pe cine iubesc mai mult, așa că de ziua copilului le-am dezvăluit care dintre ei mi-a cucerit iremediabil inima.”, a declarat Ela Crăciun.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Ela Craciun | Zen Mama ???? (@elacraciun)

 

Prezentatoarea și realizatoarea tv a pregătit un coșuleț special, pe care și-a invitat copiii să îl deschidă rând pe rând. În momentul care cei mici l-au deschis au fost încântați să își vadă propria imagine reflectată în oglinda aflată în interior și au aflat astfel că toți sunt preferații mamei lor, în egală măsură.

 

Într-o scrisoare deschisă adresată copiilor săi pe pagina sa oficială din social media, Ela Crăciun nota: ,,Copilul meu ×3, ești darul cel mai prețios pe care l-am primit de la viață și îți mulțumesc pentru că m-ai ales să îți fiu mamă. (...) Uneori, poate simți că sunt prea dură sau că îți cer prea mult. Nu știu dacă ți-am spus vreodată, dar în fiecare decizie pe care o iau sunt mânată de iubirea pe care ți-o port, de dorința de a te vedea fericit, de a te proteja și de a te ajuta să-ți împlinești visele. Astăzi, de ziua ta,  copilul meu, vreau să îți mulțumesc pentru toate lecțiile pe care mi le-ai dat. Promit să îți ofer libertatea de a face greșeli și să îți împărtășesc din experiența mea, ca tu să nu te lași doborât de nimic, niciodată.”, a scris emoționată Ela Crăciun.

O prezență mereu activă atât pe sticlă, cât și în mediul online, Ela Crăciun a devenit un reper pentru mamele din generația sa și nu numai, prin cele 3 cărți lansate până în momentul de față, volume care s-au bucurat de un imens succes.

 

Mai mult decât atât, Ela Crăciun pregătește constant workshop-uri online pentru comunitatea sa și împărtășește constant resursele și instrumentele sale studiate și dobândite în experiența sa de mamă, care a investit constant în propria evoluție prin participarea la unele dintre cele mai prestigioase programe de coaching.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel