Care sunt cele 7 cadouri pe care trebuie să le refuzi. Aduc ghinion şi boli în viața ta fără să știi. Avertismentul Lidiei Fecioru

Data actualizării: | Data publicării:
Lidia Fecioru, foto Facebook
Descriere foto: Lidia Fecioru, foto Facebook

Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru a dezvăluit care sunt cele 7 cadouri pe care trebuie să nu le accepți, deoarece aduc ghinion în viața ta.

Invitată în platoul emisiunii „Adevăruri ascunse”, de la Antena 3, Lidia Fecioru a dezvăluit care sunt cele şapte obiecte pe care nu este indicat să le oferiţi cadou şi nici să le primiţi, pentru că ele aduc ghinion. Fie prevestesc o despărţire, fie aduc boală, fie vă fură frumuseţea sau energia.

"S-a înrădăcinat în timp că un lucru oferit cadou aduce bucurie sau necaz. De mult timp, a fost cunoscut faptul că darurile pot purta nu numai bucurie, dar şi energii negative. Există cele şapte cadouri care nu pot fi acceptate, pentru că aduc ghinion şi boli", a spus Lidia Fecioru, la emisiunea Adevăruri ascunse, de la Antena 3.

Ceasul anunţă o despărţire

Primul obiect care nu poate fi acceptat drept cadou este ceasul. "Un semn rău este să dăruieşti un ceas. Se crede că un astfel de cadou poate avertiza o separare, o despărţire. 

Florile galbene dăruite unei femei reprezintă un mesaj de separare timpurie. Ele sunt, într-un fel, talismanul geloziei", a spus bioenergoterapeutul Lidia Fecioru, la Antena 3.

Fecioru: Cuţitul primit cadou vă poate tăia soarta

Cât despre un cuţit primit în dar, aceasta spune că "va poate tăia soarta". Ca acest lucru să nu se întâmple, "este necesar ca atunci când primiţi cadoul în dar, să plătiţi acel cuţit primit cu o monedă. La fel, când primiţi lenjerie intimă, batistă, oglindă, e bine să le plătiţi cu un ban înapoi", mai spune Fecioru.

Şi oglinda face parte din lista obiectelor interzise. Acest obiect, dăruit unei femei, de către o altă femeie, îi poate fura frumuseţea, energia, strălucirea. Un astfel de dar trebuie să fie luat cu mare precauţie de la cine îl primeşte.

Vasele aduc boli

"Vase şi farfurii nu trebuie să fie date prietenilor sau surorilor. Împreună cu ele preiei, involuntar, problemele, durerile şi bolile. La fel, în schimbul lor, trebuie să se dea o monedă. 

 

Şi vasele mari (precum fructierele, salatierele) trebuie să fie date foarte atent. Un astfel de cadou poate duce la scăderea sănătăţii şi poate distruge planurile pentru viitor. Obligatoriu, trebuie să pui ceva în ele", mai spune Lidia Fecioru.

Geanta vă poate goli portofelul

Cât despre portofele, genţi şi rucsacuri, ar trebui să aibă înăuntru o mică sumă de bani, atunci când sunt oferite în dar. "În caz contrar, fluxul de numerar al beneficiarului poate fi transmis către cel căruia îi dăruieşti cadoul", susţine Lidia Fecioru.

Dacă primiţi perle cadou, trebuie să fiţi atente atunci când le purtaţi. "La perle, trebuie să ştiţi că nu se poartă una singură. Dacă aveţi inel cu o perlă, nu-l purtaţi singur", atrage atenţia bioenergoterapeutul Lidia Fecioru. La acel inel, puteţi adăuga un pandantiv cu perlă, o pereche de cercei sau o brăţară care să aibă o astfel de piatră preţioasă.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Sanatate


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel