Elena Merișoreanu a făcut mărturisiri neașteptate despre infidelitatea soțului. Artista a fost invitată în cadrul emisiunii „În oglindă”, moderată de Mihai Ghiță, unde și-a deschis sufletul și a spus cum a aflat că Viorel Croitoru a înșelat-o cu cea mai bună prietenă a sa. Cântăreața de muzică populară a trecut peste, însă nu a discutat niciodată despre acest incident cu cel care îi este partener de viață de mai bine de 50 de ani.
Elena Merișoreanu trăiește o poveste de dragoste alături de soțul ei, Viorel Croitoru, de mai bine de 50 de ani. Cei doi sunt extrem de fericiți și împliniți împreună. Toată lumea o cunoaște pe Elena Merișoreanu, însă puțini îl cunosc pe partenerul ei de viață. În timp ce ea este o cântăreață extrem de apreciată, soțul ei, a fost colonel în Armată.
Invitată în cadrul emisiunii „În oglindă”, moderată de Mihai Ghiță, artista a mărturisit că Viorel Croitoru a călcat strâmb în relație, însă a trecut peste infidelitatea soțului. Cu toate că a aflat că la fost înșelată, Elena Merișoreanu nu a discutat nici până în ziua de astăzi cu soțul ei despre acest aspect și recunoaște că dacă s-ar mai mărita încă o dată, tot pe el l-ar alege să-i fie partener de viață. Elena Merișoreanu îi este recunoscătoare soțului ei pentru că s-a ocupat de copii, a întreținut casa și pentru faptul că nu i-a lipsit nimic în căsnicie.
„Tânăr era, frumos era, funcție avea, dar se mai încurca și el cu una, cu alta. Tot mai sunam la ansamblu și mi se spunea să vin acasă, că bărbatul meu o luna pe una de acolo, o dansatoare, nu știu ce era. Eu am zis că nu cred. Am venit de acolo, totul nemaipomenit. (...) Am acceptat. Pe mine mă întristează când mă duc la o nuntă și aud că s-au despărțit. Eu nu sunt proprietatea lui și nici el nu e proprietatea mea. Suntem doi care ne unim destinele, dar nu trebuie să punem presiune pe cineva. În căsnicie trebuie să tolerezi când vin copii. Nu am simțit niciodată că sunt trădată. Nu am simțit că trebuie să cumpăr ceva. Eu nu am știut ce înseamnă cumpărături. Nu mi-a lipsit nimic, nu am fost neglijată.
Mama mi-a spus să-l las, să divorțez, că-l ia alta, pregătit cu funcție, cu bani, cu casă, cu tot ce trebuie. Asta nu se spune (n.r. dacă a călcat strâmb în relație), astea nu se spun. Cu cine o să vorbești din muzică, nu o să auzi ceva de mine. Eu am fost prea deșteaptă și am rămas deșteaptă. Nu l-am întrebat niciodată dacă m-a înșelat. Mama mi-a spus că dacă îi văd un bilețel în buzunar când îi calc pantalonii, să nu mă uit, că îmi fac sânge rece. Nu am dus lipsă de nimic”, a spus Elena Merișoreanu, în cadrul emisiunii „În oglindă”, moderată de Mihai Ghiță.
Te-ar putea interesa și: Adriana Bahmuțeanu își dorește să se împace cu Silviu Prigoană: „Mă rog de el cu cerul și cu pământul. L-am iubit foarte mult”
Deși nu l-a confruntat niciodată pe soțul ei, când a aflat că este înșelată cu ce cea mai bună prietenă a sa, Elena Merișoreanu a purtat o discuție cu aceasta.
„Eu am rămas prietenă cu persoana respectivă. Și acum vorbim. Am aflat de la ansamblu, de la colege. (...) Dacă ar fi să mă mai mărit o dată, tot cu el m-aș mărita. A fost un om de casă, un om bun, chiar dacă a călcat și strâmb, nu era normal? Am stat și eu atâta plecată. Dar nu a încercat o dată să zică că ne despărțim, nu. M-a lăsat pe mine în apele mele. Acum le sfaturi la alții, dar eram geloasă, tânără. El cred ca fost întotdeauna mult mai tolerant cu mine decât eu cu el. Eu eram rea de gură, îl tocam la cap, altul s-ar fi dus.
Mă tot suna ba una, ba alta, pe telefon fix. Și într-o noapte mă sună și îmi spune: «Tu ești singură, eu sunt cu bărbatul tău.» Eu zic că «e lângă mine.» Și atunci am zis, în mintea mea: «uite, dacă el nu era, eu credeam.» Totul e să știi să-ți coordonezi creierul, să-ți vezi în față viitorul. Era prietena mea cea mai bună, m-am văzut. I-am zis că îi fac, că îi dreg, că o omor, ea a zis: «Fă-mi ce vrei, dacă nu îl luam eu, îl lua alta și îl lua de tot. Eu ți-am ținut căsnicia. L-am călcat, l-am spălat» Am luat-o în brațe, am pupat-o, suntem prietene și nici în ziua de azi eu nu am scos un cuvânt la bărbat.”, a mai spus artista”, a mai mărturisit Elena Merișoreanu, în cadrul emisiunii „În oglindă”, moderată de Mihai Ghiță.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News