Elvira Deatcu a relatat un moment amuzant din cariera ei.
Elvira Deatcu este una dintre cele mai apreciate actrițe din România. Deși a dat viață multor personaje negative, în realitate, personalitatea ei este una blândă și jucăușă.
Într-un interviu pentru Spectacola, Elvira Deatcu a relatat un moment hilar prin care a trecut, dar și cum a reușit să „rezolve” o situație cel puțin bizară.
Spectacola: Care a fost cel mai penibil/ haios moment din viața ta?
Elvira Deatcu: A fost un episod penibil, jenant pentru mine, dar, de câte ori am împărtășit întâmplarea, s-a râs cu lacrimi. Am primit o adresă, unde trebuia să semnez un contract, pentru o filmare; am luat un taxi, am sunat la poartă, mi s-a deschis, am intrat în curte, a apărut o femeie, m-a invitat în casă și…a apărut un domn(ieșit din duș)într-un halat alb, care mi-a zâmbit, m-a salutat și m-a-ntrebat-curios-pe cine caut. În 5 secunde am realizat că femeia era menajera, că hainele întinse la uscat nu erau pentru filmare, că bijuteriile de pe masă erau, probabil, ale unei soții…Am bâguit tâmp niște onomatopee, care se doreau a fi scuze, făcând pași mici și repezi spre ușă. Povestea nu s-a sfârșit prea repede, spre disperarea și confuzia mea! De fapt, nu eram la adresa corectă!
Citește aici răspunsurile Elvirei Deatcu din Oracolul Vedetelor.
Pe 22 martie, actrița Elvira Deatcu a împlinit vârsta de 50 de ani. Chiar dacă acesta ar trebui să fie un motiv de sărbătoare pentru ea, artista spune că nu s-a simțit în stare să petreacă, pe fondul celor întâmplate în statul vecin.
"Vai, aş vrea să nu fac nimic. Nu mă lasă inima, din mai multe motive şi faptul că se întâmplă ce se întâmplă în jurul nostru. Mi se pare aşa, cumva, nepotrivit să petrec, să mă întâlnesc cu prietenii. Deşi, probabil, cred că soţul are dreptate. Ar trebui să marchez cumva momentul ăsta. Dar tot aşa de bine pot să spun şi la anul că fac 50 şi gata. Deocamdată, chiar nu mă simt doritoare de a dănţui.", a declarat Elvira Deatcu, potrivit click.
Artista a dezvăluit faptul că sportul este secretul în dieta ei. Totuși, recent și-a dat seama că nu mai poate obține rezultatele dorite doar așa, fapt pentru care încearcă să nu mănânce dulciuri.
"Fac sport şi încerc să nu mai mănânc dulciuri. Până acum, funcţiona şi să mănânc dulciuri, şi să rămân slabă, ei bine, acum trebuie să mă lupt altfel cu corpul meu. Momentan, reuşesc să rămân într-o relaţie de prietenie, acord şi echilibru cu corpul meu. Fac sport, singură, acasă, de 3-4 ori pe săptămână. Asta mă ajută, în primul rând, la psihic. Chiar îmi dă o stare bună şi mi se pare că e un pariu pe care îl câştig şi că fac ceva chiar numai pentru mine. Am trecut prin toate tipurile de sport şi de mişcare. Am fost şi la sală, m-am manifestat în toate felurile cu sportul, dar, acum, formula ideală pentru mine e să fac acasă, în spaţiul meu. Mi-e cel mai bine aşa.", a continuat aceasta.
„Nu am să uit niciodată acea zi! Cum aș putea? Ne cazaserăm cu o seară înainte la un motel și în acea dimineață stăteam cu toții la cafea, în pijamale, pe iarbă. Ușile de la camere erau deschise și… un televizor pornit aiurea ne-a pus în față cu sinistra realitate. Am văzut „live” lovirea celui de-al doilea turn. Urma să plecăm și noi într-acolo, să vizităm.”, a povestit Elvira Deatcu, pentru Ego.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News