Emi și Cuza au câștigat finala ”Te cunosc de undeva”. Cei doi au obținut premiul de 15.000 de euro

Data publicării:

Sezonul 17 al emisiunii ”Te cunosc de undeva” și-a ales câștigătorul.

Emi și Cuza de la Noaptea Târziu sunt marii câștigători ai sezonului 17 al emisiunii ”Te cunosc de undeva.” Foștii concurenți Asia Express s-au transformat seara trecută în Robbie Williams și au cântat piesa "My Way, impresionând atât juriul, cât și publicul de acasă. Echipa de pe locul doi, formată din  Ilona Brezoianu și Florin Ristei, a fost și ea foarte aproape de marele premiu, fiind la doar șase puncte distanță de Emi și Cuza. Cei doi mari câștigători au obținut în acest fel suma de 15.000 de euro, pe care o vor dona unei cauze nobile.

„Sunteți fantastici, excelent.”, a fost comentariul făcut de Mihai Petre la acest moment.

Ce spune Emi despre această victorie

Chiar după marea victorie, Emi a ținut să imortalizeze acest moment special pe rețelele de socializare, unde le-a mulțumit tuturor celor care au contribuit la acest câștig. Mai mult, artistul este recunosător pentru faptul că a avut ocazia să participe la acest show cu bunul lui prieten, Cuza.

„Am câștigaaaaat!! Cam asta a fost si experienta Te cunosc de undeva, alături de cel mai bun prieten și partener al meu, Cuza , căruia îi mulțumesc pentru alte amintiri frumoase, pe care le-am adăugat în albumul vieții noastre!! Am cunoscut niște oameni geniali, super talentați - colegii sau adversarii noștri, că nu știu cum să îi numesc de fapt, care din punctul meu de vedere au fost câștigători cu toții, și serios, oricare dintre cele 8 echipe ar fi meritat să câștige!!

Mulțumim antrenorilor, care ne-au oferit cele mai bune sfaturi și au încercat să ne ajute cu tot ce au putut, pentru a ne fi mai ușor! Echipele de la machiaj și de la costume au avut un vibe atât de mișto și au avut atât de multă răbdare cu noi și ne-au făcut întotdeauna să ne simțim super bine și confortabil!!

Echipa de producție: de la reporteri, până la cameramani, până la regizori și producători - Genial cu totul, mulțumim din suflet!
Sper că v-ați bucurat alături de noi și v-am făcut sâmbetele mai frumoase! Love u all - fani, admiratori și hateri!!”, a fost textul scris de Emi pe Instagram.

Cuza nu se aștepta să obțină marele premiu

Cuza a făcut, la rândul lui, o postare emoționantă pe Instagram, unde și-a expus mirarea asupra faptului că el și coechipierul său au reușit să câștige această victorie.

„Cine s-ar fi așteptat să câștigăm noi Te cunosc de undeva ...sigur noi nu...Un carusel de emoții și muncă ce a durat peste 2 luni dar din fericire s-a încheiat așa...cu noi bucuroși printre confetii. Wow! Emi ești un băiat ok și un munte de prietenie și talent. Mulțumesc întregii echipe Te Cunosc care au fost ca o familie pentru noi....dar în special le mulțumesc oamenilor care ne-au acceptat asa imperfecți. Va mulțumim!”, a scris și Cuza pe rețelele de socializare.

Laura Lavric, atac dur la adresa cântărețelor care apelează la operațiile estetice: ”Sunt de acord să-ți mărești buzele, dar nici să arate ca doi crenvurști”

Victor Slav, un tată răbdător: „N-am scăpat de fundițe și clame”. Vedeta încearcă să țină pasul cu fiica Biancăi Drăgușanu

„Cristina Șișcanu, DIETA prin care a slăbit opt kilograme: ”Lucrul ăsta mă ajută la slăbit”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel