Emilia Ghinescu, adevărul despre relația cu Nicu Paleru. Artista a rupt tăcerea: „A existat iubire din partea lui”

Data publicării:
Sursă foto: Captură foto Facebook Emilia Ghinescu/Nicu Paleru
Descriere foto: Sursă foto: Captură foto Facebook Emilia Ghinescu/Nicu Paleru

Emilia Ghinescu a vorbit despre prietenia dintre ea și Nicu Paleru și a dezvăluit dacă a existat sau nu iubire între ei.

Emilia Ghinescu și Nicu Paleru sunt două nume de referință în muzica populară și de petrecere din România. Cei doi artiști au format un duo extrem de popular, colaborând de-a lungul anilor la numeroase evenimente, spectacole și înregistrări. Au cântat împreună piese de succes, care au devenit repere pentru publicul pasionat de acest gen muzical.

De-a lungul timpului, Emilia Ghinescu și Nicu Paleru au demonstrat că profesionalismul și respectul reciproc sunt ingredientele principale ale unei colaborări de succes. Chiar dacă fiecare are acum propriul parcurs artistic, cântecele lor împreună rămân un reper pentru iubitorii muzicii de petrecere.

„A existat iubire din partea lui”

S-a speculat în nenumărate rânduri că între cei doi ar fi existat sentimente mai puternice decât o simplă prietenie. Invitată în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, Emilia Ghinescu a clarificat zvonurile și a dezvăluit dacă între ea și Nicu Paleru au fost sau nu sentimente de iubire. Artista a mărturisit că a existat iubire din partea lui Nicu Paleru și că el și-a recunoscut sentimentele la un moment dat. Totodată, cântăreața a precizat că partenerul ei de scenă este o persoană minunată, cu care nu s-a putut certa niciodată. 

„A existat iubire din partea lui, cu siguranță. El m-a iubit și mi-a și spus-o la un moment dat. Nicu este un om extraordinar. Are un suflet atât de bun, încât cu el nu te poți certa. N-ai cum. Eu, și dacă vreau să mă cert cu el, nu pot. Oamenii nu cunosc povestea din spatele nostru”, a spus Emilia Ghinescu, în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”.

Te-ar putea interesa și: Ce spune CRBL despre diferența de vârstă dintre el și iubita lui: „Evident că simt diferența. Am aflat că sunt gelos”

„A ales să păstrăm această prietenie”

De asemenea, Emilia Ghinescu a povestit că în momentul în care Nicu Paleru și-a mărturisit iubirea, ea avea deja sentimente pentru altcineva. Din acest motiv, a ales să fie sinceră cu artistul și în ciuda faptului că acestuia nu i-a convenit la început, a ales să nu stea în calea fericirii ei. Cei doi au păstrat prietenia până în ziua de astăzi, iar Emilia Ghinescu se mândrește cu relația pe care o au în prezent. În plus, cântăreața a mai spus că din punct de vedere muzical, ea și Nicu Paleru fac un duo de excepție, însă pe plan personal consideră că nu s-ar fi completat. 

„Eu încă nu începusem relația cu George, dar aveam sentimente față de el, iar eu am preferat să fiu sinceră față de Nicu și să-i spun aceste lucruri. Nu i-a convenit la momentul respectiv, cu siguranță, dar el este un om extrem de bun și a preferat să se dea din calea lui George. A ales să păstrăm această prietenie frumoasă, o prietenie care durează și astăzi și de care pot spune că sunt mândră. Este omul care mi-a stat alături, ne cunoaștem de când nu aveam niciun ban. Nu a fost să fie, nu ne-am completat. Ca și cuplu muzical suntem extraordinari, în viața de zi cu zi nu cred că ne-am fi înțeles”, a adăugat artista, la emisiunea lui Denise Rifai.

Youtube video image



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Loredana Tanase | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel