Emily Burghelea a devenit mămică pentru prima oară. Vedeta a născut o fetiță perfect sănătoasă, iar acum le-a făcut cunoștință și fanilor cu minunea din viața ei.
Emily Burghelea trăiește cele mai frumoase clipe de când a devenit mămică. Chiar dacă a născut după 24 de ore de travaliu, vedeta spune că în momentul în care și-a privit fetița în ochi, toate greutățile au fost uitate.
Vedeta și soțul ei sunt foarte fericiți și își petrec tot timpul în preajma micuței. Chiar dacă este o mămică tânără, Emily a spus că nu vrea niciun ajutor, deoarece învață împreună cu soțul ei cum să aibă grijă de cea mică.
La doar o săptămână și jumătate, Emily Burghelea le-a făcut cunoștință fanilor de pe Instagram cu micuța ei fetiță.
Vezi această postare pe Instagram
„Prima ei oră de viață. Părea că ne știam dintotdeauna. Ne-am înțeles perfect din prima clipă în care ne-am privit în ochi. Nu mai există nimic în jur. Eram doar eu și ea. Hipnotizate una de cealaltă. Atunci timpul s-a oprit în loc. Când mă gândesc la naștere nu îmi trece prin cap nici măcar o secundă din multele ore de travaliu. Tot ce îmi amintesc este acel moment în care am văzut-o și ne-am privit în ochi. Atunci în sufletul meu a pornit o cascadă de bucurie care nu va seca niciodată. A venit momentul să o cunoașteți. Ea este fetița noastră. Tot universul nostru”, a scris Emily Burghelea în dreptul fotografiei în care apare și fetița ei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News