Emisiunea “40 de întrebări cu Denise Rifai” revine pe micile ecrane.
Denise Rifai revine pe micile ecrane într-un nou sezon al emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, unde diferite vedete sunt invitate în platou pentru a răspunde mai multor întrebări „roșii”, acestea fiind, de cele mai multe ori, extrem de personale. În prima ediție, în fața publicului este adusă nimeni alta, decât îndrăgita cântăreață de muzică populară, Maria Dragomiroiu.
Artista își va deschide sufletul cu generozitate în fața milioanelor de telespectatori, făcând referire la evenimente marcante ale vieții sale care stă sub semnul succesului profesional, dar și al încercărilor personale, al deciziilor tulburătoare.
“Este vocea ce aveți mai scump?”, “De câte ori nu ați avut nici măcar bani de pâine?”, “Cum ați învățat să trăiți cu frică?”, “De ce nu ați avut curaj să divorțați de primul soț?”, acestea sunt câteva dintre întrebările adresate îndrăgitei artiste.
Oracolul vedetelor. 20 de întrebări pentru Maria Dragomiroiu EXCLUSIV
Cu toate acestea, fanii emisiunii trebuie să știe faptul că au apărut ceva noi schimbări în grila de programe de la Kanal D, astfel încât emisiunea nu va mai putea fi urmărită duminica.
Aceasta va fi difuzată, în schimb, în fiecare sâmbătă, iar ora rămâne aceeași, adică la 22:00.
Pentru a-și reîncărca complet bateriile pentru noul sezon al emisiunii pe care o prezintă și ce urmează să înceapă la Kanal D, pe 3 septembrie, vedeta a fost plecată într-o vacanță de vis în Istanbul. Aceasta s-a declarat a fi îndrăgostită de acest oraș, care are de oferit foarte multe lucruri frumoase și o cultură extrem de diferită.
“Marea mea iubire este Istanbul, un oraș dintr-o țară pe care o iubesc enorm. Dincolo de priveliștea superbă pe care ți-o oferă, din toate colțurile posibile, din toate cartierele, este impresionantă trecerea de la bogăție la sărăcie, de la nimic la tot, sunt niște contraste care îți rămân pe retină, și în suflet; de asemenea trecerea de la lumea creștină la cea musulmană...
Iubesc foarte mult moscheele și acele momente din zi când are loc chemarea la rugăciune. Am vizitat și biserica Izvorul Tămăduirii, lăcaș de cult creștin ortodox,; este o biserică absolut spectaculoasă cu o încărcătură energetică fabuloasă; e un loc magic, toți cei care merg în Istanbul ar trebui să o viziteze măcar o dată ”, a declarat Denise Rifai pentru WowBiz.
Chiar dacă în platoul emisiunii face extrem de multe persoane publice să se „dezbrace” de secrete, îndrăgita prezentatoare are la rândul ei câteva lucruri pe care vrea să le țină departe de spațiul public. Unul dintre acestea este religia, despre care Denise Rifai nu vorbește niciodată.
„Tata și mama m-au învățat ca niciodată în spațiul public să nu deschid subiectul confesiunii noastre religioase. Este un subiect care ține de familia noastră și, ce pot să spun însă, că există un singur Dumnezeu și că eu sunt foarte religioasă și că e în mine Dumnezeu și că îi mulțumesc în fiecare zi pentru tot ceea ce trăiesc”, a declarat Denise Rifai pentru Playtech.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News