Emma Stone va fi înlocuită în ''Babylon'', viitorul film al lui Damien Chazelle. Cine îi va lua locul

Data publicării:

În pofida negocierilor iniţiale, Emma Stone nu va colabora cu regizorul musicalului "La La Land", Damien Chazelle, la viitorul film al regizorului american. O altă actriță celebră îi va lua locul.

Margot Robbie se întrezăreşte ca principala candidată pentru a împărţi ecranul cu Brad Pitt, relatează EFE.

Potrivit portalului Deadline, Emma Stone a fost nevoită să renunţe la turnarea filmului "Babylon", pentru incompatibilitate de calendare, iar studioul Paramount este deja în negocieri cu Margot Robbie pentru a o înlocui în rolul principal.

Proiectul se axează asupra anilor în care Hollywoodul a făcut trecerea de la filmul mut la filmul sonor şi avea preconizată lansarea pe ecrane lunile acestea, pentru a putea aspira la viitoarele premii Oscar. Dar pandemia de coronavirus a amânat complet filmările în Los Angeles, unul din oraşele cu cele mai restrictive măsuri, ca urmare a numărului mare de contagieri cu COVID-19.

Rolul lui Robbie ar putea fi cel al Clarei Bow, o vedetă a filmelor mute care a devenit una dintre primele simboluri sexy ale marelui ecran.

La rândul său, Brad Pitt, a cărui prezenţă în proiect este confirmată, va interpreta o vedetă a filmului mut care nu a făcut faţă perioadei de tranziţie la noua tehnologie şi care, potrivit revistei The Hollywood Reporter, se bazează pe viaţa reală a lui John Gilbert.

"Babylon" îi va avea ca producători pe Olivia Hamilton, Matt Plouffe, Marc Platt şi Tobey Maguire.

Va fi primul film al regizorului Damien Chazelle de la "First Man" (2018), o dramă dedicată lui Neil Armstrong, primul om care a păşit pe Luna, şi care i-a avut ca protagonişti pe Ryan Gosling şi Claire Foy.

Damien Chazelle este considerat unul dintre regizorii cei mai importanţi de la Hollywood, mai ales datorită succesului musicalului său "La La Land", în care au jucat Emma Stone şi Ryan Gosling. Filmul a avut 14 nominalizări la Oscar, egalând în acest sens filmul "Titanic" (1997) şi clasicul "All About Eve" (1950).

"La La Land" a obţinut în final şase statuete, inclusiv pentru cea mai bună actriţă, Emma Stone, şi pentru cel mai bun regizor, Damien Chazelle, potrivit Agerpres.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel