Constantin Garbis este o legendă în Vama Veche. Artistul cântă în stațiune de peste 34 de ani, iar acum i-a dat gata pe jurații de la Românii au Talent.
A venit să facă show, iar talentul i-a fost recunoscut de jurații de la Românii au Talent. Constantin Garbis, zis și Jaguarul este o vedetă în Vama Veche. Acesta cântă de peste 34 de ani, iar toată lumea care a fost în stațiune a auzit de acest nume. Constantin Garbis a cântat piesa lui Dan Spătaru, "Drumurile noastre", care i-a adus 4 de DA din partea juraților.
„Sunt Constantin Garbis din Medgidia din oraşul lui Dan Spătaru. Pentru toţi prietenii din ţară sunt Jaguaru. Aşchia nu sare departe de trunchi. Tata e muzicant, neamurile mele sunt muzicanţi, fratele mamei, adică muzicanţi de elită, nu foaie verde, salcie de ăştia. De 34 de ani cânt în Vama Veche. Cânt de la începutul verii până pe 20-25 septembrie. O ţară întreagă deja mă ştie. O viaţă întreagă am cântat disco, pop, rock'n roll, Cargo, Iris, astea pe pâine", a povestit Jaguarul înainte de a urca pe scenă.
Jurații de la Românii au Talent, sezonul 11, au avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Constantin Garbis și l-au trimis în etapa următoare cu 4 de DA. Nu doar calitățile vocale i-au adus Jaguarului admirația publicului, ci povestea pe care o are în spate și pasiunea cu care trăiește muzica.
"Bună treabă, tată! Jaguarule, eşti mai mult decât o prezenţă. o voce, o atitudine şi istorie. Eşti parte din istoria de la Vama Veche, eşti un spirit şi mă bucur că ai venit în emisiunea noastră. Când eşti un spirit bun aşa cum eşti tu, n-ai cum să nu primeşti ceea ce meriţi. Ne vedem în etapa următoare cu patru de DA! Long Live Rock 'n' Roll, Jaguarule!
Aici sper că e limpede că nu vorbim despre muzică. Aici vorbim despre un reper cultural din Vama Veche. Toată lumea care a trecut pe acolo îl ştie pe Jaguarul, n-ai cum. Jaguarul e şi istorie", a spus Andi Moisescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News