Delia a rupt tăcerea despre zvonurile legate de banii soțului ei.
Delia Matache este căsătorită cu Răzvan Munteanu, un om de afaceri despre care s-a spus că ar fi milionar. Vedeta rupe tăcerea și spune că ea ar fi, de fapt, milionarul în casă.
Dezvăluirea artistei vine la puțin timp după ce aceasta s-a plâns pe rețelele de socializare de viața grea pe care o are un artist și de sacrificiile pe care le face pentru a câștiga bani.
”E frumos să mergi în concerte, e frumos! Dar când mergi în concerte departe de București, zilele pe care le petreci în mașină sunt de sacrificiu, nu se întâmplă nimic în zilele alea. Stai și aștepți să ajungi la destinație, de cele mai multe ori poate dormi, bei apă, mănânci ceva din benzinărie, îți amorțesc oasele și a trecut ziua, uite așa îți sacrifici zilele. Multe zile în care nu faci nimic, stai în mașină”, a spus Delia pe pagina sa de Instagram.
Ulterior, vedeta a revenit asupra subiectului și a vrut să explice oamenilor cum stă treaba cu milioanele soțului. Aceasta afirmă că ea este milionarul în casă și că ea este cea care întreține familia. Mai mult, artista spune că dacă soțul ei ar fi fost milionar, probabil că ea nu s-ar mai fi chinuit atât de mult.
”Și îmi amintesc de glumițele alea făcute: „Soțul Deliei e milionar”. Dacă soțul meu e milionar, eu de ce mai fac asta? De ce fac asta de ani de zile, de ce fac asta în continuare?... Fac asta pentru că îmi întrețin familia și eu sunt milionarul în casă, eu întrețin, eu pun pâinea pe masă”, le-a mai mărturisit Delia fanilor din online, potrivit wowbiz.
Delia a vorbit despre perioada adolescenței, când a făcut un gest extrem, sătulă fiind de reproșurile părinților.
Delia este o fire atipică. Artista își exprimă spiritul rebel atât prin muzica pe care o cântă, cât și prin felul în care se îmbracă.
De la melodia „Da, mamă, sunt beată” și până la culorile extreme de păr, pe putem da seama ușor că Delia nu este omul regulilor, iar artista a fost o rebelă încă din adolescență.
S-a aflat ce avere FABULOASĂ deține Delia Matache. Cât valorează casa în care locuiește artista
Invitată în podcastul Andrei Măruță, Delia Matache a dezvăluit că la vârsta de 18 ani a plecat din casa părinților, pe care îi considera prea autoritari. Mai mult, artista spune că nu ar vrea să fie ca părinții ei arunci când va fi mamă.
„Eu nu aş vrea să fiu un părinte cum erau părinţii mei, spartani. Erau prea autoritari, aşa era pe atunci. Mă certau din orice, pentru o notă la şcoală, orice. Bine, şi eu minţeam uneori. La 18 ani am plecat de acasă. M-a enervat mama. Era cu chestii din alea, să fii la opt acasă. Mergeam şi eu la un film, la o întâlnire. Nu făceam chestii rele. Dar când am făcut 18 ani, am zis: gata, nu se mai poate, vreau să fac ce vreau. Mi-am făcut bagajele de faţă cu ea şi am ieşit pe uşă, dar am uitat să-mi iau banii. Aveam nişte bani strânşi de la concerte, îi pusesem eu deoparte. M-am întors după ei. Am stat o lună cu chirie şi m-a sunat mama să mă întorc, că vorbesc vecinii aiurea”, a povestit Delia în cadrul podcastului „Acasă la Măruță”
Discuțiile despre faptul că Delia nu a devenit încă mamă sunt nesfârșite, în ciuda faptului că vedeta a preferat să păstreze tăcerea și să ignore întrebările indiscrete ale celor din jur. Recent, artista și-a deschis sufletul în fața Andrei și a dezvăluit motivul pentru care nu își dorește un copil.
Delia Matache este căsătorită cu Răzvan Munteanu de mai mulți ani. Deși au o relație fericită, cei doi nu și-au mărit încă familia.
Faptul că Delia nu a devenit până acum mamă a devenit un subiect amplu dezbătut și mulți au încercat să afle motivul pentru care vedeta nu are copii.
Rebela cântăreața a mărturisit că se teme de vremurile în care trăim și că nu ar vrea să aducă pe lume un copil în aceste condiții.
”Mie mi-e frică puțin de lumea asta. Mi-e frică, gândindu-mă la mediul ăsta de familie, cumva mi-ar fi teamă. Mi-e teamă să mă gândesc că aș aduce un copil pe lume. Mi se pare că... Ok, da, nu văd o lume superbă, nu văd o lume ideală. Niciodată nu a fost. Cumva, mă văd genul de părinte... Nu-mi place în totalitate lumea în care trăim și mi se pare că aduci un copil într-o lume tare nesigură. E nesigur totul și tu aduci un suflet nevinovat într-un mediu nesigur? Te gândești că la un moment dat că pleacă și că intră cumva, prin diferite portițe în lumea asta despre care vorbesc.”, a spus Delia în podcast-ul Andrei.
Delia nu spune nu ideii de a fi mamă și chiar e convinsă că ar fi un rol interesant pentru ea. În viitor, artista intenționează să devină părinte, însă vrea să mai aștepte un pic.
”Știu că pot să fiu o mamă foarte mișto și știu și realizez că o să am anumite frici. Simt că aș putea să fiu o mamă extraordinară, dar simt că aș mai putea să-mi dau un pic de răgaz, cât cred eu că mai merge. Nu o să zic asta și la 60 de ani”, a mai spus frumoasa jurată X Factor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News