Franţa va organiza următoarea ediţie a Eurovision Junior, la sfârşitul lui 2021.
Franţa va organiza următoarea ediţie a Eurovision Junior, la sfârşitul anului 2021, a anunţat France Télévisions, care va reveni, de asemenea, la un spectacol de talente pentru a selecta artistul care va reprezenta ţara în luna mai, la Rotterdam, pentru versiunea competiţiei destinată adulţilor.
"Organizăm Eurovision Junior anul viitor, va fi o nouă provocare, un spectacol unic pe care îl vom împărtăşi cu Europa şi suntem foarte mândri de asta", a declarat marţi Alexandra Redde-Amiel, şefa delegaţiei franceze la Eurovision, într-o conferinţă de presă.
Decizia a fost luată de liderii grupului France Télévisions, al cărui preşedinte Delphine Ernotte va conduce anul viitor Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (UER), organismul care coordonează Eurovision, a declarat ea.
Franţa a câştigat dreptul de a organiza acest concurs, rezervat cântăreţilor cu vârste între 9 şi 14 ani, după victoria reprezentantei sale Valentina, la sfârşitul lunii noiembrie la Varşovia, cu melodia "J'imagine". Aceasta este prima victorie a ţării la Eurovision, de la Marie Myriam în 1977.
France Télévisions ar fi putut însă renunţa, din motive bugetare sau pentru a se concentra mai bine asupra versiunii principale a concursului, însă radiodifuzorul public îl consideră o nouă oportunitate de a consolida dinamica din jurul Eurovision, notează Agerpres.
De asemenea, France Télévisions şi-a dezvăluit mecanismul de selectare a artistului sau artiştilor care vor reprezenta Franţa la Eurovision, versiunea pentru adulţi, din luna mai a anului viitor, la Rotterdam. Olanda a câştigat ediţia din 2019, iar ediţia din 2020 a fost anulată din cauza COVID-19.
După ce l-a ales pentru această ediţie 2020, în cele din urmă anulată, pe cântăreţul Tom Leeb printr-o selecţie internă, France Télévisions a decis să revină la un spectacol de talente pentru a-şi alege reprezentantul în 2021. Spectacolul se va numi ''Eurovision France, c'est vous qui décidez', şi se va desfăşura pe parcusul unei singure seri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News