Eva și David nu au vrut să se mai ducă la școală. Cum a rezolvat Cătălin Măruță această problemă: „Contează foarte mult să vorbești cu copiii”

Data actualizării: | Data publicării:
Cătălin Măruță, sursa instagram
Descriere foto: Cătălin Măruță, sursa instagram

Andra și Cătălin Măruță sunt unul dintre cele mai apreciate cupluri din showbiz. Au doi copii minunați și o familie unită. 

Andra și Cătălin Măruță sunt un exemplu pentru multe cupluri din showbiz. Cei doi se bucură de succes pe plan profesional, dar sunt foarte prezenți și în viața copiilor. Eva și David au reușit să atragă simpatia publicului din România și se bucură de un succes imens în mediul online. Cătălin Măruță este tare mândru de familia lui și ori de câte ori are ocazia vorbește despre momentele plăcute din sânul familiei. 


Chiar dacă este tot timpul ocupat, acesta spune că își face timp să vorbească cu cei doi copii și să le asculte problemele sau nemulțumirile. Prezentatorul TV a inventat „seara problemelor” și spune că l-a ajutat foarte mult. Eva i-a spus într-o zi tatălui ei că nu vrea să mai meargă la grădiniță din cauza unui coleg. Auzind acestea, David a spus că nici el nu își mai dorește să meargă la școală. Pentru a rezolva această dilemă, Cătălin Măruță a inventat „seara problemelor”. 


„Povestea asta cu „seara problemelor” a plecat în felul următor. La un moment dat, Eva nu mai voia să meargă la grădiniță, David, când a văzut că Eva nu mai vrea să meargă la grădiniță, de ce să mai meargă și el la școală, și începuse un haos de ăsta, de nu mai puteam să-l gestionăm. Fără să-mi dau seama, am zis „hai să facem o seară a problemelor”. Ne-am așezat toți patru și am spus să zică fiecare ce problemă are. „Eva, tu ce problemă ai? De ce nu mai vrei să mergi la grădiniță?”. A început ea să spună ce problemă are, cu un coleg care nu știu ce i-a zis, nu de bullying. Era ceva între ei acolo, cred că o plăcea. Am început să spunem că și noi avem probleme și i-am întrebat ce soluții găsesc la problemele mele”, a spus Cătălin Măruță în cadrul unei emisiuni tv.


„Fiecare încercam să dăm câte o rezolvare. Și am zis gata, „s-a rezolvat problema?” și au zis că merg la grădiniță și la școală de mâine. Ne-am dat seama atunci că o dată la o lună facem o „seară a problemelor”. Contează foarte mult să vorbești cu copiii”, a continuat el.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Bianca Moldoveanu | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel