Evenimente de neratat la Târgul de Carte Gaudeamus 2024

Data publicării:

Luna decembrie debutează frumos pentru iubitorii de carte: Târgul de Carte Gaudeamus se întoarce și anul acesta cu o mulțime de motive să-ți faci drum până acolo! Între 4 și 8 decembrie, Romexpo devine un paradis al iubitorilor de cărți – cu zeci de edituri, mii de titluri noi și o avalanșă de evenimente care îți dau senzația că timpul nu e niciodată de ajuns. De-a lungul anilor, Gaudeamus a devenit un simbol al pasiunii pentru lectură, reunind cititori, autori, editori și iubitori de cultură într-o celebrare vibrantă a cărților.

Dacă ai mai fost la Gaudeamus, știi deja: fiecare editură are propriul program de lansări, întâlniri și surprize, iar încercarea de a verifica tot ce se întâmplă poate deveni copleșitoare. Așa că, pentru că știm cum e să vrei să fii peste tot (și să nu reușești), ne-am gândit să-ți dăm o mână de ajutor. Facem aici o selecție cu evenimentele care promit să fie de neratat – fie că e vorba de autori celebri, momente speciale sau pur și simplu vibe-uri de neratat.

Ia-ți un carnețel, o cafea și hai să vezi ce merită trecut în agendă pentru Gaudeamus 2024!

Actorul James Longshore își prezintă cartea Stage Fright și aduce umorul american la Gaudeamus cu un moment de stand-up comedy!

Publicul de la Târgul de carte Gaudeamus este invitat la un moment inedit joi, 5 decembrie, de la ora 19:00, la standul editurii Creator. Scriitorul și actorul american James Longshore va lansa oficial cartea sa, Stage Fright, și va oferi un moment de stand-up comedy din popularul său show intitulat „An American in Bucharest”. Evenimentul promite să aducă un amestec captivant de literatură și umor, un adevărat festin cultural pentru toți cei prezenți.

Actorul născut și crescut în Manhattan, New York, și stabilit în România, a jucat în numeroase filme alături de actori de talie mondială, nominalizați la Oscar, precum Vanessa Kirby în The World to Come sau John Malkovich în filmul care va fi lansat în curând, The Yellow Tie, ce spune povestea faimosului compozitor român Sergiu Celibidache.

Stage Fright este un roman care explorează lupta interioară a unui actor confruntat cu anxietatea de scenă, provocările carierei artistice și descoperirea propriului curaj. Printr-un stil captivant și plin de umor, James Longshore surprinde esența vieții de artist, oferind cititorilor o perspectivă autentică și emoționantă asupra sacrificiilor și recompenselor lumii actoriei.

Actorul își va prezenta cartea și va oferi și un moment special de stand-up comedy publicului - James Longshore va urca pe scenă pentru a împărtăși experiențe haioase din viața sa ca expat american în România. Spectacolul „An American in Bucharest” este un mix de observații culturale, anecdote personale și situații comice din viața de zi cu zi, toate relatate cu farmecul specific al artistului. James este cunoscut pentru talentul său de a îmbina umorul inteligent cu povești autentice, care rezonează cu publicul de toate vârstele.

Ziua cizmulițelor în Standul Litera: Cele mai frumoase activități pentru copiii de Moș Nicolae - Joi, 5 decembrie

12.00 - Cele mai frumoase povești de iarnă Disney, moment de lectură cu Monica Davidescu

13.00 - Colecția Copii cu visuri îndrăznețe, lectură și jocuri pentru copii cu Aylin Ghela

14.00 - Colecția Biblioteca pentru copii, moment de lectură cu Rareș Prisăcariu

 

Întâlnire cu cititorii și sesiune de autografe Simon Sebag Montefiore

Vineri, 6 decembrie, ora 12:00, în standul Editurii Trei din cadrul Târgului de carte Gaudeamus (Romexpo, pavilionul B2) la întâlnirea cu celebrul istoric britanic, om de televiziune, analist și autor de succes, Simon Sebag Montefiore. Evenimentul marchează lansarea celui mai recent volum publicat de Editura Trei în colecția Istorie – Lumea. O istorie de familie.

 

Lansarea romanului Clandestin de Marin Mălaicu-Hondrari cu participarea lui Mircea Cărtărescu

Vineri, 6 decembrie, ora 16:00, în standul Editurii Trei din cadrul Târgului de carte Gaudeamus (Romexpo, pavilionul B2) la o discuție prilejuită de Clandestin, cel mai nou roman scris de Marin Mălaicu-Hondrari. Invitați, alături de autor: scriitorii Mircea Cărtărescu și Bogdan-Alexandru Stănescu. Întâlnirea se va încheia cu o sesiune de autografe.

 

Lansarea unor bestsellere internaționale din îndrăgita colecție Folio a editurii Litera

Vineri, 6 decembrie, între 18.45 și 19.30, are loc lansarea unor bestseller-e internaționale din colecția Folio. Participă: Luisa Ene Beniog, Horia Ghibuțiu, Ioana Bâldea Constantinescu.


 Kaliane Bradley, Ministerul Timpului

„Cartea lui Kaliane Bradley este excep­țională fiindcă încalcă nu atât legile fizicii, cât limitele genului literar. Să ne imaginăm că Soția călătorului în timp ar avea o aventură cu Un gentleman la Moscova... Ne-ar trebui un condensator de flux alimentat cu energie nucleară ca să generăm mai multă carismă decât Gore... Dialogurile lui glumețe cu naratoarea fac să sară scântei din pagină...“ The Washington Post


 David Nicholls, Ești aici

„Eşti aici abundă în căldura sufletească, umorul şi puterea de pătrundere caracteristice lui David Nicholls. Dar, de asemenea, pune întrebări fundamentale despre viaţă, dragoste şi singurătate într-un mod atât de frumos şi de subtil, încât nici măcar nu bagi de seamă, la fel cum nu realizezi că, în tot acest timp, ţi-a fost înfăţişat adevărul fundamental al fericirii umane. Nu-mi dau seama cum anume face asta autorul, dar o face, şi este singura persoană în stare să o facă.“ Elizabeth Day


 Toshikazu Kawaguchi, Înainte să ne luam rămas-bun

„Kawaguchi a găsit o metodă unică de a aborda o temă atât de comună cum este călătoria în timp şi a surprins puterea bucuriei ca moştenire lăsată de cei dragi... Fanii Bibliotecii de la Miezul Nopţii a lui Matt Haig vor savura această lectură rapidă cu note de realism magic şi căutare de sine.” Library Journal

Întâlnire cu cel mai bine vândut scriitor român din ultimii 30 de ani – IGOR BERGLER

Sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 15.00 - Lansare de carte și sesiune de autografe Templul umbrelor de Minciana lui Michellangelo, Igor Bergler.

Igor Bergler, cel mai bine vândut scriitor român din ultimii 30 de ani și singurul ale cărui cărți au fost publicate în peste 30 de țări, de cele mai mari grupuri editoriale ale lumii – de la Penguin Random House la Grupo Planeta, este autorul lunii octombrie pe Litera.ro! Dincolo de activitatea sa literară, este regizor, scenarist și critic de film, doctor în management și profesor de naratologie.

Primul său roman, Biblia pierdută, apărut în 2015, a stabilit un record de 250.000 de exemplare vândute. A fost depășit de Testamentul lui Abraham, publicat în 2017. Acestuia din urmă i-au trebuit mai puțin de nouă luni pentru a atinge numărul de 100.000 de exemplare vândute și deține în acest moment recordul în preferințele cititorilor, cu peste 300.000 de exemplare vândute numai pe piața românească.

Lansare Misterele templului, în prezența autorilor Dănuț Ungureanu și Marian Truță, volumul al doilea din seria Gladius

Sâmbătă, 07.12.2024, ora 13, la standul Crime Scene Press, are loc lansarea celui de-al doilea volum al îndrăgitei serii Gladius - Misterele templului (cu sesiune de autografe). Întâmplări senzaționale se adaugă celor ce alcătuiesc viața fostului soldat Marcus Caeso Tullius, în lumea romană a primului veac după Hristos. Războinicul de odinioară e prins în capcanele unei intrigi care amenință încă o dată liniștea Imperiului. Lectura ne prezintă o istorie fascinantă, presărată din belșug cu surprize și mistere. Istorie plină de suspans, în pitorescul unei lumi de mult apuse.

Romanul scris în tandem de Dănuț Ungureanu și Marian Truță este descris de Stelian Țurlea drept „Un roman poliţist la fel de captivant, suculent, viu de parcă s-ar petrece în zilele noastre. Fără nimic din ingredientele care iau minţile astăzi, dar cu toate acelea care ne ţin absorbiţi în lectură până la ultima filă. Pe deasupra, foarte bine scris, unul dintre cele mai reuşite pe care le-am citit în ultima vreme.”

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Valentina Miu | Categorie: Evenimente


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel