Facebook dă vina pe o "modificare defectuoasă de configurare" pentru pana de luni seara

Data publicării:
Unsplash.com/ autor Dawid Sokołowski
Descriere foto: Unsplash.com/ autor Dawid Sokołowski

Reţeaua socială Facebook Inc a dat vina pe o "modificare defectuoasă de configurare" pentru pana de aproape şase ore care a împiedicat luni seara cei aproximativ 3,5 miliarde de utilizatori ai săi să acceseze serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp.

Pe măsură ce lumea s-a îndreptat spre aplicaţiile rivalilor de la Twitter şi TikTok, acţiunile Facebook au înregistrat o scădere de 4,9%, cel mai mare declin înregistrat într-o singură zi în ultimele 12 luni.

Facebook, care este şi cel mai mare vânzător de publicitate online din lume după Google, a pierdut aproximativ 545.000 de dolari din venituri de publicitate în SUA pentru fiecare oră în care nu a funcţionat, a estimat firma de măsurare Standard Media Index.

Într-o postare publicată luni seara pe blogul său, Facebook nu a precizat cine a efectuat modificarea de configurare şi dacă a fost vorba de o modificare planificată sau nu.

Cu toate acestea, mai mulţi angajaţi de la Facebook, care au dorit să îşi păstreze anonimatul, au dezvăluit pentru Reuters că în opinia lor pana a fost creată de o greşeală internă cu privire la modul în care traficul de internet a fost direcţionat prin sistemele Facebook. În plus, eşecul instrumentelor interne de comunicare şi al altor resurse care depind de aceeaşi reţea pentru a funcţiona au agravat eroarea, au adăugat sursele.

"Vrem să clarificăm că la acest moment credem că motivul problemei a fost o modificare defectuoasă de configurare", a scris Facebook pe blog.

Aceasta a fost cea mai mare problemă cu care s-a confruntat vreodată Facebook, susţine grupul de monitorizare web Downdetector. În plus, pana de luni seara a fost o nouă lovitură pentru gigantul social media după ce duminică un fost angajat al companiei a acuzat Facebook că în mod frecvent acordă prioritare profitului în dauna combaterii dezinformării şi incitării la ură.

Serviciile Facebook, inclusiv Instagram, au reînceput să funcţioneze în jurul orei 5:45 pm ET (9:45 pm GMT), notează Agerpres.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Retele sociale


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel