Familia lui Nelu Ploieșteanu este hotărâtă să facă toate demersurile pentru a face dreptate în cazul morții regretatului artist.
Nelu Ploieșteanu s-a stins din viață pe 2 aprilie, la Spitalul Floreasca din Capitală, din cauza infecției cu virusul SARS-CoV-2. Moartea marelui artist a uimit o țară întreagă și a lăsat o mare durere în sufletul familiei. Deși a trecut aproape un an de la moartea regretatului artist, familia acestuia luptă în continuare pentru a face dreptate. Cercetările privind împrejurările în care a decedat regretatul artist nu au fost finalizate nici până în acest moment.
Aneta Gavrilă, fiica regretatului artist, a dezvăluit că nu familia lui Nelu Ploieșteannu a fost cea care a alertat autoritățile, ci procuratura s-a autosesizat în acest caz. Aceasta a mărturisit că a cerut să vadă autopsia tatălui său pentru a o prezenta în fața instanței de judecată:
"Niciunul dintre noi nu mai suntem cum am fost, dar asta e, mergem mai departe. Eu vreau să se facă dreptate în cazul tatălui meu. Procuratura s-a autosesizat, eu nu am cerut nimănui nimic, pentru că atunci eram prea dărâmată. Dar am fost chemată și mi s-a cerut aprobarea, să se facă investigațiile mai departe.
Am fost de acord, am dat declarație. Eu consider că el a fost tratat cum ar trebui. Am vorbit cu medicii lui, care îl știau de atâția ani. Medicul lui cardiolog mi-a spus că el nu ar fi trebuit să moară din acest motiv (COVID-19).
Am vorbit să văd dacă i-a ieșit autopsia defalcat, mai departe sper că lucrurile se vor îndrepta, că vom avea o finalitate pentru tot ce s-a întâmplat.", a mărturisit fiica lui Nelu Ploieșteanu, în cadrul emisiunii lui Cristi Brancu.
oția lui Nelu Ploieșteanu este devastată de durere și încă nu-și poare reveni după această tragedie care s-a năpustit asupra familiei. Elena Ploieșteanu a declarat la Antena Stars că își visează mereu soțul și că acesta încearcă să aibă grijă de ea.
''Tot timpul îl visez! Am o legătură foarte strânsă și cu el și cu Mihăiță. Visele cu Mihăiță le am mereu. Dar acum de când a plecat Nelu, am slăbit foarte rău. L-am visat, m-a bătut pe umăr, eram în sufragerie. Și zice: ''Să pui mâna să mănânci! Uite cât ai slăbit!''. Eu plângeam și îi spuneam: ''Dar tu nu știi că eu nu mai pot să mănânc de când a plecat Mihăiță?'' Și zice:''Nu! Trebuie să mănânci că nu este bine. Atât mi-a spus. L-am mai visat iar că eram acolo la cimitir, chiar în fața crucii și mi-a zis să nu mai plâng'', a declarat Elena Ploieșteanu la Antena Stars.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News