Festivalul Internațional de Film Experimental București: Against All Odds. Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii, noul film al lui Radu Jude, deschide ediția #13

Data publicării:

Festivalul Internațional de Film Experimental București (BIEFF) se întoarce în sălile de cinema în perioada 26 septembrie - 1 octombrie.

Ajuns la cea de-a treisprezecea ediție, BIEFF propune peste 30 de evenimente adresate atât publicului cinefil, cât și profesioniștilor din domeniul cinematografiei: trei secțiuni competiționale care reunesc cele mai bune filme de scurt și lungmetraj ale anului, programe speciale curatoriate în parteneriat cu instituții prestigioase, întâlniri cu cineaști din toată lumea, dar și proiecții eveniment ale unora dintre cele mai așteptate filme ale anului.

Una dintre marile surprize ale ediției va fi chiar proiecția din deschidere. Filmul Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii, noua producție semnată de Radu Jude, care face furori în rândul spectatorilor Festivalului Internațional de Film de la Locarno, se va vedea în avanpremieră la București pe 26 octombrie, de ora 19:00, la Cinemateca Eforie.Descărcați materialele de presă de aiciPrezentată sub tema “Against All Odds”, selecția de filme a celei  de-a treisprezecea ediției BIEFF  explorează teme actuale, chestionând totodată felul în care supranaturalul  continuă să modeleze imaginarul  lumii contemporane.

,,În fiecare an la BIEFF, ne dorim să oferim publicului nostru o selecție de filme care se remarcă atât prin calitatea, cât și prin ineditul viziunilor artistice pe care le propun. Speranța noastră este ca vizionarea acestor filme să ofere spectatorilor atât o privire de ansamblu asupra stării cinemaului contemporan, cât și un prilej de reflecție asupra unor teme actuale de interes cultural, politic și social. Anul acesta, ajunși la ediția cu numărul 13, ne-am întrebat - într-o notă ușor jucăușă - în ce fel  pot să modeleze astăzi  superstițiile, ritualurile, miturile și credințele  imaginarul unei lumii globalizate și hiper-digitalizate?’’, subliniază Oana Ghera, directorul artistic BIEFF.

 



,,Pornind de la conceptele de întâmplare (chance) și schimbare (change), cât și potențialul lor de a genera emancipare individuală și colectivă, filmele acestei ediții invocă în întunericul sălii de cinema figuri spectrale care bântuie la granița dintre trecut, prezent și viitor, dintre lumea naturală și cea supranaturală, servind ca oglindă uneori luminoasă, alteori întunecată a lumii în care trăim și a viitorului ei.”, adaugă Oana Ghera.Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii, r. Radu JudeBIEFF.13 se va deschide cu o primă proiecție în capitală a filmului Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii, al cărui titlu citează un aforism de Stanisław Jerzy Lec. Jumătate comedie, jumătate road-movie, noua producție semnată de Radu Jude vorbește despre muncă, exploatare în contextul noului tip de “gig economy”, chestionând totodată  modurile de proliferare a imaginilor în zilele noastre.
 
Filmul concurează zilele acestea în competiţia oficială a celei de-a 76-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Locarno, acolo unde a atras deja atenția publicațiilor internaționale. Screen Daily îl descrie ca pe ,,un tratat tipic, exigent, dar jucăuş, despre starea lumii, conexiunile complexe dintre trecut şi prezent şi despre crearea şi manipularea imaginilor într-o eră post-adevăr şi deep fake”, iar Clarisse Fabre subliniază în Le Monde că filmul este ,,cea mai profundă și  mai corozivă experienţă politică pe care am văzut-o vreodată în anii 2020’’.
 
Ilinca Manolache, Ovidiu Pîrșan, Dorina Lazăr și László Miske interpretează roluri principale, alături de celebra actriță germană Nina Hoss. Din distribuție mai fac parte actorii Katia Pascariu, Șerban Pavlu, Nicodim Ungureanu, Ioana Iacob, Claudia Ieremia, Zita Moldovan, Rodica Negrea, Adina Cristescu și Sofia Nicolaescu. Într-o apariție specială, spectatorii vor avea surpriza de a-l vedea pe ecran pe cineastul Uwe Boll. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Spectacola | Categorie: Cinematografie


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel