Festivalul International de Teatru Ariel Valcea Fest 2023. Programul complet

Data publicării:

Între 27 și 30 iulie 2023 Râmnicu Vâlcea prinde culoare! Cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Ariel Vâlcea Fest transformă orașul într-un centru performativ care adună trupe de teatru, regizori și actori veniți din toate colțurile țării dar și din afara României. În cele 4 zile ale evenimentului, spectatorii vor putea urmări reprezentații de teatru live, spectacole în aer liber, spectacole pentru copii, parade stradale și multe altele. Festivalul include o selecție diversă de producții teatrale, atât clasice, cât și contemporane.

Festivalul Ariel Vâlcea Fest, organizat de Teatrul Municipal „Ariel” în parteneriat cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, joacă un rol important în promovarea dialogului cultural și în crearea de legături între artiștii locali, cei din restul țării și internaționali. Este un eveniment vibrant și captivant care celebrează arta teatrală într-o manieră interactivă și diversă și, totodată, un loc unde pasionații de teatru, artiștii și comunitatea se întâlnesc pentru a se bucura de atmosfera minunată a teatrului.


Evenimentele din cadrul Ariel Vâlcea Fest se desfășoară în mai multe săli de spectacole din Râmnicu Vâlcea, dar și în aer liber, oferind publicului și reprezentații cu acces gratuit. Programul include evenimente pentru toate vârstele, inclusiv spectacole dedicate copiilor și aduce în Râmnicu Vâlcea nume sonore din lumea teatrului, precum Maia Morgenstern, Marius Bodochi, Claudiu Bleonț, Anca Sigartău și mulți alții.
Deschiderea oficială a Festivalului Internațional de Teatru „Ariel Vâlcea Fest” are loc joi, 27 iulie, începând cu ora 17:30, printr-o animație stradală cu participarea Companiilor Culturale „Teatrul pe Roți”; „Check Street Art” și Compania de Teatru „Animis” – în Scuarul „Mircea cel Bătrân”. 


„Festivalul Internațional de Teatru Ariel Vâlcea Fest este un prilej minunat de a celebra frumosul într-un mod spectaculos și divers, de a ne uni în jurul valorilor culturale și, totodată, de a ne consolida identitatea prin intermediul artei și expresiei teatrale. Iată că am ajuns deja la cea de-a IX-a ediție, importanța acestui eveniment fiind dublată și de faptul că anul acesta Teatrul Municipal „Ariel” sărbătorește 25 de ani de existență în mijlocul cetății. Ediția 2023 se desfășoară sub egida temei VARIETATE, inspirată fiind de dorința noastră de a aduce diversitate în cadrul evenimentelor menite să ofere o experiență captivantă pentru fiecare participant, indiferent de vârstă. Oportunitatea de a continua acest festival, un real reper pentru mediul cultural vâlcean, reprezintă pentru mine o mare bucurie. Doresc să mulțumesc Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, echipei, tuturor partenerilor care ni s-au alăturat în acest demers, cât și publicului căruia îi dăruim, cu recunoștință, această călătorie în lumea fascinantă a teatrului.” a spus Anca Olteanu, Manager Interimar al Teatrului Ariel. 

 

 

Program spectacole Festivalul Internațional de Teatru „Ariel Vâlcea Fest”, 
 ediția a IX-a, 27-30 iulie 2023 

joi, 27 iulie


• ora 17.30 – Deschiderea oficială a Festivalului Internațional de Teatru „Ariel Vâlcea Fest”, animație stradală cu participarea Companiilor Culturale „Teatrul pe Roți”; „Check Street Art” și Compania de Teatru „Animis” – în Scuarul „Mircea cel Bătrân”
• ora 18:30  - spectacolul „Elixir” de Eric-Emmanel Schmitt, regia Marcel Țop –                  Distribuția: Maia Morgenstern și Marius Bodochi – la Casa de Cultură a Sindicatelor
• ora 21:00 - Teatrul Biuro Podróży din Polonia, spectacolul stradal ”Eurydice”, regia Pawel Szkotak, Distribuția: Marta Strzałko, Bartosz Borowski, Tomasz Wrzalik, Łukasz Kowalski, Paweł Stachowczyk, Maciej Zakrzewski, Karolina Wensierska, Kornel Maniewski – în Scuarul „Mircea cel Bătrân” 


vineri, 28 iulie


• ora 12:00  - Teatrul George Ciprian Buzău – spectacolul „Lampa lui Aladdin”, regia Ionuț Octavian Ghinea, scenografia Marius Nițu, coregrafia Lorette Enache – Distribuția: Ionuț Octavian Ghinea, Cristi Martin, Anda Pantiș, Felicia Cruceru, Radu Pavel, Dan Răspopa și Zabi Tudor – la Casa de Cultură a Sindicatelor (spectacol pentru copii)
• ora 17:30 - Compania de Teatru „Animis”  București – animație pentru copii – în Scuarul „Mircea cel Bătrân”
• ora 19:00 – UNATC București - spectacolul Commedia dell'Arte „Signor Pantalone și Dragostea”, regia Gabriel Apostol - Distribuția: Andreea Trestianu, Vlad Dragne, Radu Stancescu, Briana Radoane, Ioana Vladau-Babii, Elena Man, Nuța Ilie, Ruxandra Ilie, Alexandra Pribeagu – în Scuarul „Mircea cel Bătrân” 
• ora 21:00  - Ateneul Național Iași – spectacolul „Paracliserul” de Marin Sorescu, direcția scenică Claudiu Bleonț, scenografia Alina Dincă Pușcașu – Distribuția: Claudiu Bleonț – la Casa de Cultură a Sindicatelor 


sâmbătă, 29 iulie


• ora 11:00-12:30 - Parada festivă cu ocazia „Zilei Imnului Național”, cu participarea Companiei de Dans și Entertainment ”The Sky” și a actorilor Teatrului Municipal „Ariel”
• ora 13:00 - Teatrul pentru Copii și Tineret Vasilache din Botoșani – spectacolul „Rămășagul lui Păcală”, adaptare după Ion Creangă, Ioan Slavici și povești populare românești, un spectacol de Florin Iftode și Marius Rusu – Distribuția: Pavel Petrași, Marius Rusu, Florin Iftode, Cosmin Tanasă, Renata Voloșcu, Alin Gheorghiu – pe esplanada Teatrului Municipal „Ariel” din Parcul Zăvoi
• ora 17:30  – animație pentru copii – pe esplanada Teatrului Municipal „Ariel” din Parcul Zăvoi
• ora 19:30 – spectacolul „Poveste de odinioară”  – Cu participarea artiștilor: dirijor Tiberiu Dragoș Oprea, Valentin Albeșteanu – vioară, Miruna Ionescu - actriță / solistă, Valentin Cucu - pian, Daniel Mustățea – acordeon, Nicolae Petrea – contrabas; Orchestra simfonică a Filarmonicii „Ion Dumitrescu”; alături de actorii Teatrului Municipal „Ariel” - spectacol realizat de Teatrul Municipal „Ariel” în parteneriat cu Filarmonica „Ion Dumitrecu” și în colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici, filiala Râmnicu Vâlcea – Parcul Zăvoi
• ora 21:00 – spectacol de comedie cu Trupa Backstage Boys, spectacol de improvizație – Distribuția: Cătălin Coșarcă, Ștefan Huluba, Vlad Șpilca, Sever Andrei – în Scuarul „Mircea cel Bătrân” 
• ora 21:00  - Teatrul Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea – spectacolul „Talk Show” de Ștefan Caraman, regia Vlad Popescu – Distribuția: Mădălina Floroaica și Alin Păiuș – Cinema Geo Saizescu (spectacol interzis sub 18 ani)
duminică, 30 iulie
• ora 11:00 – Parada stradală a Companiei de Dans și Entertainment ”The Sky” 
• ora 13:00 - Teatrul pentru Copii și Tineret Vasilache din Botoșani – spectacolul „Soacra cu trei nurori”, adaptare după Ion Creangă, regia și muzica Mihai Donțu – Distribuția: Marius Rusu, Oana Asofiei, Adelina Cojocariu, Renata Voloșcu, Florin Iftode, Alin Gheorghiu, Andrei Iurescu –  pe esplanada Teatrului Municipal „Ariel” din Parcul Zăvoi
• ora 18:30  - Teatrul Bulandra București – spectacolul „Furtuna” de William Shakespeare, regie, muzică și versuri Ada Milea, scenografie / video / light design Andu Dumitrescu, versiuni muzicale electronice: Alin Teglaș – Distribuția: Cătălin Babliuc, Lucian Iftime, Silvana Negruțiu, Anca Sigartău, Maria Veronica Vârlan – la Casa de Cultură a Sindicatelor 
• ora 21:00 - Teatrul Biuro Podróży din Polonia, spectacolul stradal ”Carmen Funebre”, regia Pawel Szkotak, Distribuția: Marta Strzałko, Bartosz Borowski,  Tomasz Wrzalik, Łukasz Kowalski, Paweł Stachowczyk, Maciej Zakrzewski, Karolina Wensierska, Jarosław Siejkowski – în Scuarul „Mircea cel Bătrân” 


  Rezervări 0350427500 sau 0747227771 
  Biletele se pot achiziționa de la sediul Cinematografului „Geo Saizescu” (B-dul Tineretului nr. 2A, Râmnicu Vâlcea). Program casierie: marți-duminică 10:00 - 22:00

Teatrul Ariel Online
Facebook: https://www.facebook.com/teatrul.ariel
Instagram: https://www.instagram.com/teatrularielvalcea
Website: https://www.arieltheatre.ro



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Spectacola | Categorie: Teatru - Opera


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel