Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, peste 600 de spectacole și artiști din 37 de țări, reuniți sub tema „Construim speranța împreună”

Data publicării:
Festivalul International de Teatru de la Sibiu
Descriere foto: Festivalul International de Teatru de la Sibiu

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), primul mare festival din Europa Centrală și de Est, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume și cel mai mare eveniment dedicat artelor spectacolului din România, va prezenta, în perioada 20-29 august 2021, peste 600 de evenimente din 37 de țări. 

FITS va reuni mari artiști ai scenei mondiale, oferind publicului posibilitatea de a se bucura de unele dintre cele mai apreciate spectacole ale lumii, recunoscute la nivel internațional și recompensate cu distincții prestigioase. 


Ediția 2021 a FITS, a cărei temă este una sugestivă – „Construim speranța împreună / Building hope together” – va avea o triplă dimensiune, fizică, hibridă și online.


Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu își propune să construiască speranța împreună cu publicul său, în fața căruia va prezenta un veritabil regal al artelor spectacolului, cu producții de teatru, dans, circ, film, musical, operă, carte, conferințe, expoziții, performance, muzică, spectacole de stradă. Israel Galván Company, Charlotte Rampling, Tokyo Metropolitan Theatre, Kibbutz Contemporary Dance Company, María Pagés Compañía sunt doar câțiva dintre marii artiști și marile companii ale lumii care vor fi parte a FITS 2021.


Reprezentațiile Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu vor fi disponibile în săli de spectacole, în spații neconvenționale, în biserici, în piețele centrale ale Sibiului și în casele spectatorilor, prin site-ul oficial FITS, www.sibfest.ro, www.scena-digitala.ro, pagina de Facebook și canalul de YouTube.


„Acest festival a început acum 28 de ani cu trei țări și opt spectacole, iar astăzi este unul dintre foarte puținele festivaluri din lume – dacă nu singurul – care nu a avut niciun an de întrerupere. Anul trecut am fost într-un mare moment de cumpănă, am trecut cu toții prin încercări uriașe, am fost închiși, nu am putut să comunicăm, am fost singuri. Iar tot timpul, gândul nostru a fost direcționat către toți spectatorii din Sibiu, din România și din lume. Din această cauză am făcut un efort uriaș să putem să facem, anul trecut, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu; puterea de a crede ne-a dat voința și putința să facem acest festival. Și, iată, grație acestei mari încercări prin care am trecut împreună cu echipa care mă înconjoară, am reușit să dezvoltăm Scena Digitală, am reușit să aducem în jurul nostru, virtual, aproape 7 milioane de spectatori, din 104 țări.

Anul acesta, marea bătălie pentru a crea împreună speranța a fost să ne putem reîntâlni fizic cu dumneavoastră. Din această cauză am construit, în această comunitate extraordinară care este Sibiul, cel mai complex festival, cea mai complexă ediție. Un oraș care nu a fost cucerit niciodată și care a avut pentru prima dată pe teritoriul României un teatru, la 1788, la 1 Iunie, de Ziua Copilului. Ce frumos este să păstrăm în noi copilul, care are puterea de a juca, de a povesti, de a visa, de a avea tot timpul speranța!”, a declarat Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, joi, în conferința de presă dedicată Festivalului. 

 

Dimensiunea fizică va include spectacolele din sălile de teatru, din spațiile outdoor și din alte locații unde sunt programate reprezentații cu public. Acestei componente i se va adăuga varianta hibridă, în care spectacolele indoor, cu public, vor fi transmise în direct, prin intermediul a cinci echipe de streaming în săli de cinema, și în alte spații din Sibiu și din țară, în toate zonele unde responsabilii locali își doresc un parteneriat cu FITS. Acestor două componente li se adaugă cea de-a treia dimensiune, cea online, prin intermediul căreia producții special adaptate pentru zona digitală vor fi disponibile iubitorilor de teatru. 

 

Biletele vor fi puse în vânzare începând cu data de 22 iulie, pe www.sibfest.ro si prin intermediul platformei Entertix, cu prețuri cuprinse între 20 lei și 150 lei, pentru spectacolele fizice.

 

Multe dintre evenimentele care fac parte din programul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu vor fi oferite gratuit publicului. FITS păstrează tradiția marilor reprezentații în spații deschise, la care accesul publicului va fi liber, iar suplimentar va difuza, în mediul online, o serie de spectacole cu acces gratuit.

 

Programul FITS 2021 va fi disponibil pe www.sibfest.ro. 

 

Accesul la evenimentele care se vor desfășura în spații închise se va face în baza biletului individual, al unui document de identitate, precum și a prezentării a unuia dintre următoarele documente:


dovadă oficială care atestă vaccinarea anti SARS-COV2 (minim 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare),


test PCR negativ - efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea evenimentului,


dovadă a rezultatului negativ certificat de o unitate medicală a unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore înainte de începerea evenimentului,


dovadă medicală a faptului că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-COV-2.


Pentru accesul în săli, organizatorii vor pune la dispoziția spectatorilor brățări care să faciliteze triajul epidemiologic rapid. Purtarea măștii de protecție în săli este obligatorie, în acest moment.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Bianca Moldoveanu | Categorie: Teatru - Opera


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel