Eli Lăslean, designerul Primei Doamne, a deschis un centru educativ la Arad - ELLIS Hub fashion design, care a avut deja primele grupe de absolvenți. Violeta Bănică, fiica Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică Jr, i-a fost alături celebrului designer în tot acest demers.
Fiica Andreei Marin, ambasador al proiectului DISCOVER Yourself, demarat de designerul Eli Lăslean
Eli Lăslean dezvăluie că își dorea de foarte mult timp să deschidă un astfel de centru în Arad, pentru a putea da șansa tinerilor să ia contact cu lumea creativă.
"De la mama mea am învățat să mânuiesc acul și ața, foarfecele ... am învățat să cos, să tricotez, să croșetez ,să creez frumuseți. Din mânuțele mele s-au născut mici opere de artă, de care îmi amintesc cu drag. În școală am învățat să cos la mașină și am descoperit satisfacția de a fi harnică, în orele de atelier Apoi am căutat tipare în Revista Burda și am început să-mi fac primele hăinuțe. De la prima rochiță croită pe podeaua camerei mele și până la rochiile Primei Doamne, aplaudate de Brigitte Macron, a fost cale lungă. Despre acest drum și cum se poate ajunge la succes îmi propun să le povestesc copiilor, tinerilor, să-i inspir pe cei care își doresc un SUCCES autentic în viață și carieră".
Este proiectul meu de suflet, pe care l-am gândit și l-am testat în ultimii ani. Tinerii acestei țări sunt minunați, am mare încredere în ei. Trebuie doar să le oferim șansa de a descoperi ceea ce le place, ce îi fascinează, care este talentul lor. Asta își propune acest proiect: să-i inspire pe tineri în a-și descoperi vocația, iar prin activitățile lucrative să-și manifeste creativitatea.
Timp de 4 săptămâni, 120 de copii cu vârste între 6-15 ani au trecut prin mai multe procese creative, iar la final, cei mici au primit diplome de participare, dar s-au putut mândri și cu obiectele realizate de ei în cadrul proiectului.
- Desen și Pictură
-Design Vestimentar
-Modeling
-Stil personal
-Cusut manual, tricotat, croșetat
-Educație Financiară
„Copiii au fost deosebit de încântați, s-au arătat foarte entuziasmați de atelierele lucrative organizate, au fost emoții frumoase, părinți fericiți. Festivitatea de absolvire a constat în înmânarea diplomelor și o defilare adhoc a tuturor participanților purtând tricouri imprimate cu creația lor proprie, realizată în timpul cursului”, a declarat Eli Lăslean.
Violeta Bănică, fiica Andreei Marin, este ambasadoarea proiectului DISCOVER Yourself. Tânăra a fost alături de cursanți la festivitatea de absolvire, le-a înmânat diplome și a avut și un mesaj special pentru aceștia.
„Eu sunt foarte fericită să fiu aici. Nu sunt genul de persoană care promovează sau se duce să vadă proiecte în care nu crede. În momentul în care am auzit că Eli, (cea care mi-a făcut această rochie minunată, chiar de prințesă, și mă simt de parcă sunt la un bal), în momentul în care am auzit că Eli face acest proiect și că poate să dea speranță atâtor copii, am spus că trebuie să fiu aici. Văd cum îmi iau un zbor, cum vin cu mașina, cum alerg, până la Arad de la București, ca să văd acest lucru minunat care se întâmplă astăzi. Sunt atât de mândră și de fericită că pot face parte din proiectul tău, Eli, din viața ta și din tot ce urmează să faci, pentru că sunt sigură că acest proiect va duce la oportunități mult mai mari.”, a spus Violeta, în cadrul evenimentului de la Arad.
„A sosit și ziua mult așteptată. Am emoții imense. A fost una dintre cele mai frumoase experiențe din cariera mea. Suntem aici, astăzi, pentru a vorbi despre vise frumoase împlinite? Vouă vă plac poveștile?
Atunci vă voi spune povestea mea.
A fost o dată ca niciodată o fetiță cuminte, premianta clasei, căreia îi plăcea să citească povești cu zâne și prințese, și să viseze la rochiile pe care acestea le purtau în palatele de cleștar. De la mămica ei a deprins arta de a coase, de a croi, și a învățat cum se naște o rochiță. Așa a început povestea Ellis, la Arad. Au trecut peste 30 de ani de atunci.
Și astăzi, fetița aceea, este acu în fața voastră și vă spune: Îndrăzniți să visați frumos!”, și-a început Eli Lăslean discursul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News