Fiicele Gabrielei Cristea și a lui Tavi Clonda au înclinații către domeniul artistic.
Fiicele Gabrielei Cristea au parte de toată susținerea din partea celor doi părinți, care încearcă să le ofere celor două micuțe toată dragostea și atenția de care au nevoie, pentru o creștere cât mai echilibrată și armonioasă. După modelul altor copii de vedete, care profesează în domenii asemănătoare, și cele două au pășit deja într-un studio de înregistrare, ba chiar și-au făcut și debutul în lumea muzicală, cântând alături de tatăl lor în cel mai nou colind pregătit pentru sărbători. Cu toate acestea, Tavi Clonda spune că nu-și dorește să le forțeze pe acestea să facă ceva ce nu și-ar dori și are răbdare.
”Nu dublez în seara asta. Aș vrea să fiu, dar poate pe viitor mă contactează și pe mine cineva. Până acum nu am colaborat cu nimeni în sensul ăsta. Dacă știți pe cineva, eu sunt deschis. Îmi doresc foarte tare. Sunt foarte bun. Pe bune vă zic.
Cu ele (n.r. cu cele două fete pe care le are alături de Gabriela Cristea) am fost deja la un casting, dar acum ceva timp. Erau cam micuțe atunci. Nici nu vreau să le forțez foarte tare”, a declarat Tavi Clonda, potrivit ego.
Astfel, cele două micuțe au pășit pentru prima dată într-un studio real, alături de tatăl lor, pentru a pregăti un moment unic în colindul „Vine iar Crăciunul”, recent lansat. Atât Iris, cât și Victoria, au intonat spre finalul melodiei perfect versurile cântecului, care pare a fi un tablou ideal de familie.
”Am făcut acum o piesă de Crăciun și este prima piesă de Crăciun sau, mai bine zis, prima piesă în care cânt cu ele. Am fost pentru prima dată în studio cu ele”, a mai spus el.
Cu toate acestea, Tavi Clonda a dezvăluit că micuțele nu au avut extrem de multă răbdare, astfel încât întreaga activitate a trebuit să se desfășoare foarte repede, în studio. Cu toate acestea, rezultatul final a fost unul foarte satisfăcător atât pentru artist, cât și pentru fani, care le-au apreciat colaborarea inedită în comentariile lăsate pe Youtube.
”A ieșit foarte bine. Nu au avut răbdare foarte mult. Bineînțeles că în jumătate de oră a trebuit să trag totul, dar o să iasă foarte frumos. Chiar vă invit să intrați pe ”Victorienii” pe Youtube, să ne ascultați. O să filmăm zilele acestea și videoclipul. Este foarte frumoasă piesa”, a mai completat Tavi Clonda pentru sursa citată.
„Sunteți minunați, dragilor! Sărbători pline de sănătate vă doresc!”
„Sunteți minunați! Modelul de familie frumoasă”
„Superbă piesa, felicitări pentru familia frumoasă pe care o aveți! Sărbători binecuvântate!”
„Sărbători fericite, cu sănătate și binecuvântări de la bunul Dumnezeu, familie frumoasă!”, au fost doar câteva dintre aprecierile fanilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News