Filmul ''Space Jam: A New Legacy'' detronează pelicula ''Black Widow'' din fruntea box-office-ului nord-american

Data publicării:
''Space Jam: A New Legacy'', captură foto YouTube
Descriere foto: ''Space Jam: A New Legacy'', captură foto YouTube

Comedia de animaţie/live action ''Space Jam: A New Legacy'', în care baschetbalistul american LeBron James face echipă cu personajele din serialul de desene animate ''Looney Tunes'', a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american, învingându-şi competitorii după ce a obţinut încasări de 31,65 de milioane de dolari americani din vânzările de bilete în 3.965 de săli de cinematograf, conform cifrelor Comscore.

Continuarea produsă de Warner Animation Group şi distribuită de Warner Bros a filmului din 1996 ''Space Jam'' a obţinut, de asemenea, încasări de 23,01 milioane de dolari pe 63 de pieţe în acest weekend, înregistrând încasări totale de 54,66 milioane de dolari.

Debutul peste aşteptări al ''Space Jam: A New Legacy'' a împins pe locul secund filmul ''Black Widow'' al Disney şi Marvel care a ocupat săptămâna trecută primul loc în box-office-ul american. Pelicula, un spin-off ''Avengers'' în care Scarlett Johansson o întruchipează pe Natasha Romanoff, o asasină rusă devenită supereroină, a obţinut, în al doilea său weekend, încasări de 26,25 milioane de dolari din 4.275 de săli de cinematograf nord-americane, un declin considerabil, de 67%. Până în prezent, ''Black Widow'' a generat încasări totale de 132 de milioane de dolari în America de Nord şi 264 de milioane de dolari la nivel mondial.

O altă peliculă care şi-a făcut debutul în sălile de cinematograf, ''Escape Room: Tournament of Champions'' - continuarea ''Escape Room'' din 2019 -, de la Sony Pictures, a obţinut încasări de 8,4 milioane de dolari din 2.815 săli, situându-se pe locul al treilea în topul încasărilor din America de Nord.

Pe locul al patrulea în box-office-ul american se situează filmul de acţiune de la Universal Pictures ''F9: The Fast Saga'', cel de-al nouălea lungmetraj din franciza "Fast and Furious", cu 7,6 milioane de dolari în al patrulea său weekend în cinematografe şi încasările totale pe plan local de 154 de milioane de dolari.

O altă producţie realizată de Universal Pictures împreună cu DreamWorks Animation, ''The Boss Baby: Family Business'', se situează pe al cincilea loc al clasamentului, cu încasări de 4,72 milioane de dolari din 3.449 de săli din America de Nord în al treilea weekend de la lansare. Continuarea animată a ''Boss Baby'' din 2017 a obţinut în total 44,64 de milioane de dolari din sălile de cinematograf nord-americane şi de pe serviciul de streaming video Peacock, notează Agerpres.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Cinematografie


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel