Fiul de suflet al regretatului artist, Petrică Mâțu Stoian, a făcut dezvăluiri uluitoare. Tânărul a povestit ce i-a zis înainte să moară.
Alin Gabriel Matei, un tânăr cântăreţ a devenit fiul spiritual al lui Petrică Mîţu Stoian, pe care l-a susținut necondiționat în carieră și care i-a dat cele mai prețioase sfaturi. Tânărul este devastat de moartea celui pe care îl considera tată. Acesta nu crede că cel care i-a fost alături necondiționat nu mai este printre noi. Recent, Alin Gabriel a făcut declarații uluitoare despre ultimul moment petrecut cu regretatul artist, înainte ca acesta să își dea ultima suflare.
Cei doi au discutat la filmările Revelionului de anul acesta despre faptul că artistul voia să încheie șirul aparițiilor sale TV, deoarece își dorea să ia o pauză și să se bucure de bătrânețe.
„Înainte de a vorbi cu el, a filmat joi o emisiune pentru Revelion și chiar discutam înainte, chiar a spus că va fi ultima filmare, dar noi când am auzit nu ne-am gandit că așa ar trebui să fie, că este o vorbă spusă la supărare, la oboseală, în nicun caz că s-ar putea întâmpla o astfel de tragedie.
Niciun moment nu ne-am gândit, nimeni nu s-a gândit că va fi ultima dată, ne-am gândit că a spus așa că era obosit, nu mai voia să apară atât de des. În principiu, asta voia, să se relaxeze. Asta își dorea, și nu s-a gândit nimeni că asta va fi ultima filmare”, a detaliat băiatul la România TV.
„Mi-a deschis foarte multe uși într-un timp scurt”
Tânărul a povestit că l-a cunoscut pe marele interpret de muzică populară la un concurs, acolo unde artistul era în juriu, iar el a fost concurent. Petrică Mâțu Stoian a fost impresionat de talentul tânărului, motiv pentru care și-a dorit să facă schimb de numere de telefon, după care au devenit extrem de apropiați.
„Ne-am împrietenit, ne-am cunoscut în cadrul unui concurs. Era în juriu, eu era, concurent. Ei bine, după ce am cântat a avut cuvinte de laudă, am schimbat numere de telefon, ne-am împrietenit m-a ajutat mult, mi-a deschis foarte multe uși într-un timp scurt pe care singur nu le-aș fi deschis. Vorbea, zilnic si chiar dacă mai treceau zile nu voiam sa il deranjez imi dădea mesaj si-mi spunea -copilul m-ai abandonat- si i-am zis ca nu voiam sa il deranjezi si-mi spunea că niciodată nu îl deranjez și mereu m-a sfătuit când am întâmpinat probleme”, a mai declarat el la România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News