Flavia Mihășan se pregătește să devină mamă pentru a doua oară și a făcut mărturisi despre numele bebelușului și despre problemele din timpul sarcinii.
Fosta asistentă de la „Neatza cu Răzvan și Dani” trăiește cele mai frumoase momente de când a devenit mămică, iar vestea că este din nou îbsărcinată nu a lăsat pe prea multă lume cu gura căscată, deoarece Flavia a afirmat dintotdeauna că își dorește ca fiul ei Carol să aibă un frățior sau o surioară.
Flavia Mihășan este însărcinată în luna a cincea dar deja a ales un nume pentru bebeluș. La fel ca și în cazul primul copil, aceasta a hotărât că va dezvălui numele copilului abia după ce acesta se va naște.
„Da, ne-am gândit la unul, îl avem deja, dar cum am făcut și cu Carol, o să îl facem public după ce se naște. Am tot încercat să vedem cam ce i s-ar potrivi. Nouă ne place ideea asta de nume cumva românești. Bine, deși Carol este cumva nemțesc, dar nu aș fi vrut ceva foarte diferit, cum e acum un trend cu nume străine. Îmi place totuși să fie autentic și al doilea nume e chiar românesc”, a declarat Flavia Mihășan pentru Antena Stars.
Frumoasa vedetă TV a vorbit și despre problemele cu care s-a confruntat în timpul sarcinii. Flavia nu a avut probleme mari de sănătate, doar s-a simțit puțin mai rău în primele luni.
„Lucrurile sunt aproape asemănătoare, în afară de faptul că la început, în primele două luni, mi-a fost un pic rău, ceea ce în sarcina cu Carol nu s-a întâmplat deloc. Adică, nu am avut absolut nimic în sarcina cu Carol, nici măcar nu mă deranja niciun fel de miros, absolut deloc. La a doua sarcină asta a fost diferența, dar singura”, a mărturisit fosta asistentă TV.
Vezi această postare pe Instagram
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News