Florentina Opriș, dietă cu cireșe. Slăbești un kilogram pe zi: „Fac ca organismul să ardă mai repede grăsimile”

Data publicării:
Florentina Opriș, cireșe, captură video Instagram/ freepik.com
Descriere foto: Florentina Opriș, cireșe, captură video Instagram/ freepik.com

Florentina Opriș a dezvăluit beneficiile importante ale cireșelor, dar a vorbit și despre dieta pe care ea o urmează în această peiroadă.

Cireșele nu sunt doar foarte delicioase, fiind „vedetele” acestui sezon, ci și pline de beneficii pentru sănătate. Aceste fructe de vară, cu un gust dulce și suculent, sunt bogate în nutrienți esențiali și au numeroase proprietăți pentru care specialiștii spun că ar trebui să le consumăm des. Din categoria celor care susțin aceste fructe perfecte se numără și Florentina Opriș, care le dezvăluie fanilor chiar și faptul că ea urmează o dietă pe bază de cireșe, care o ajută să-și reintre imediat în formă.

„Știai că există o dietă minune cu cireșe? Da, ai auzit bine. Cireșele sunt foarte bogate în apă, au un conținut foarte mare de antioxidanți și mai au ceva, puține calorii și grăsimi. Să știi că la 100 de grame de cireșe au doar 65 de calorii. Ce pot să spun este că eu am o dietă mai atipică. Ele ajută și la eliminarea toxinelor din corp, fac ca organismul să ardă mai repede grăsimile și, un lucru foarte important, îți reduc pofta de dulce. Dacă vei mânca cireșe, nu vei mai simți senzația aceea de „vreau dulce”. Este un lucru foarte important să introduci în alimentația ta în această perioadă cireșele, pentru că da, ele te ajută să slăbești cam 1 kg pe zi, doar că ulterior trebuie să menții.”, le-a spus Florentina Opriș fanilor pe rețelele de socializare. 

Citește și: Salata minune, cu cel mai mare conținut de vitamina C. Are proprietăți antioxidante, susține sănătatea inimii și te menține hidratat

Dieta cu cireșe a Florentinei Opriș

Astfel, vedeta dezvăluie faptul că timp de trei zile consumă doar cireșe, pe care le combină cu alte fructe și legume. Aceasta menționează faptul că în dietă nu trebuie să existe nici măcar o altă excepție, iar hidratarea este și ea extrem de importantă.

„Eu țin dieta cu cireșe trei zile. În timpul celor trei zile de dietă consum numai cireșe și fructe și legume. Fără pâine, lactate, carne sau alimente procesate. Consum zilnic doi litri de apă și ceaiuri”, a continuat ea. 

VEZI și: Icrele, beneficii uimitoare pentru organism. Susțin sănătatea inimii, a creierului, dar și pielea: „Sunt o adevărată comoară”

Alte beneficii ale cireșelor

Pe lângă beneficiile menționate mai sus, trebuie să știi că lista avantajelor pe care le au cireșele este mai amplă de atât. Astfel, mai jos vei putea găsi alte câteva motive pentru care trebuie să le consumi cât mai des în acest sezon.

În primul rând, cireșele sunt o sursă excelentă de antioxidanți, în special antociani și cianidina, care le conferă culoarea roșie intensă. Antioxidanții ajută la combaterea radicalilor liberi din organism, reducând astfel riscul de boli cronice, cum ar fi bolile de inimă, cancerul și bolile neurodegenerative. Consumul regulat de cireșe poate contribui la menținerea sănătății generale și la încetinirea procesului de îmbătrânire celulară.

Cireșele au și efecte antiinflamatorii datorită conținutului lor de antociani. Acești compuși ajută la reducerea inflamației și a durerii asociate cu afecțiuni precum artrita și gută.

Cireșele conțin melatonină, un hormon natural care reglează ciclul somnului. Consumul de cireșe sau suc de cireșe înainte de culcare poate ajuta la îmbunătățirea calității somnului și la combaterea insomniei. Melatonina ajută la sincronizarea ritmului circadian, facilitând un somn mai odihnitor și mai profund.

De asemenea, ele contribuie la sănătatea inimii prin reducerea inflamației și scăderea nivelului de colesterol LDL („rău”). Antocianii din cireșe îmbunătățesc funcția vaselor de sânge și reduc riscul de ateroscleroză. De asemenea, cireșele sunt bogate în potasiu, un mineral esențial pentru menținerea tensiunii arteriale în limite normale și pentru prevenirea hipertensiunii.

Datorită conținutului ridicat de antioxidanți și fitonutrienți, cireșele au fost asociate cu îmbunătățirea funcției cognitive și a memoriei. Consumul regulat de cireșe poate ajuta la protejarea creierului împotriva stresului oxidativ și la prevenirea declinului cognitiv legat de vârstă.

Citește și: Socata, băutura copilăriei, beneficii uimitoare pentru sănătate. Susține sistemul imunitar, ne apără de mai multe afecțiuni și elimină apa din țesut



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Sanatate


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel