Ștefania lui Speak l-a accidentat pe Chef Florin Dumitrescu, până la sânge, chiar pe platoul de filmare.
Cooking-ul show-ul Chefi la cuțite a dat startul filmărilor pentru cel de-al 9-lea sezon, însă de data aceasta într-o nouă formulă. Cum Gina Pistol, prezentatoarea show-ului este însărcinată, aceasta este acompaniată de Speak. Rolul acestuia este de a susține concurenții care urmează să ajungă în fața celor trei jurați.
Chef Florin Dumitrescu, rănit până la sânge de Ștefania
Cum relația din Speak și Ștefania este una foarte strânsă , cei doi nu pot să stea prea mult timp departe unul de celălalt, astfel că, "libelula" își mai vizitează din când iubitul, pe platoul de filmare. Agitată din fire, Ștefania l-a zgâriat, din greșeală cu "gheruțele ", pe chef Florin Dumitrescu. Urmările au fost postate pe rețelele de socializare, acolo unde Ștefania a încercat să îl împace pe Florin Dumitrescu.
„Deci nu pot să cred că eu ți-am făcut asta, adică pot să cred, dar chiar îmi pare rău. Abia mi-am pus unghiile și nu știu să mă comport cu ele încă. Îmi mai ia vreo 2 zile. Doamne ferește, îmi pare rău, mă ierți?”, a spus Ștefania pe Instagram.
Deși Ștefania și-a cerut scuze pentru rana pe care i-a cauzat-o juratului de la Chefi la cuțite, acesta nu s-a lăsat înduioșat. Mai mult decât atât, Speak a trebuit să plătească greșeala iubitei: pentru cele cinci zgârieturi, câte o sticlă de rom.
Ștefania le-a povestit și fanilor cum s-a întâmplat totul. Potrivit spuselor ei, aceasta a dorit să îi ofere juratului ceva dulce, și l-a prins de mână, moment în care Florin Dumitrescu și-a tras mâna și astfel s-a produs accidentul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News