Florin Ionescu, unul dintre cei mai renumiți toboșari din România, a vorbit în exclusivitate pentru Spectacola, despre familia sa.
Florin Ionescu a intrat în lumea muzicii de la o vârstă fragedă. A cântat alături de Direcția 5, Voltaj, Roșu și Negru, Laura Stoica, și mulți alții. Tot el este cel care a descoperit mai multe trupe de succes, una dintre ele fiind ASIA, care a devenit un fenomen la scurt timp de la lansare.
În prezent, Florin Ionescu face parte din band-ul lui Mihai Mărgineanu, iar atunci când nu este pe scenă, se află în spatele scenei, organizând evenimente.
Numește muzica un „microb”, de care nu poate scăpa. Și, deși în copilărie visa să devină sportiv, acum spune nu concepe viața fără muzică.
Florin Ionescu este căsătorit cu Sanda Ionescu, fost model internațional, care, de câțiva ani a îmbrățișat o meserie extrem de interesantă: cea de astrolog. Au împreună doi băieți, iar artistul spune că soția sa i-a schimbat „complet viața”. Artistul a recunoscut că familia sa l-a schimbat foarte mult și că pentru el înseamnă totul. Totodată, acesta a precizat că mai are o fată, în vârstă de 36 de ani, dintr-o relație anterioară.
„Am făcut 18 ani de când ne cunoaștem, iar 16 ani de la căsătorie.Băiatul cel mare avea opt luni când ne-am căsătorit. Era un bebeluș cu părul galben și foarte simpatic. Relația cu soția mea este una specială. Eu m-am schimbat extrem de mult. Am devenit mult mai liniștit, mult mai calm, mai atent la detalii. Înainte eram mai vultur că făceam tot felul de nebunii. Familia m-a schimbat foarte mult, iar pentru mine, copiii înseamnă foarte mult.
Eu mai am o fată mai mare dintr-o relație mai veche, care are 36 de ani, iar acești doi băieți minunați pe care mi i-am dorit toată viața. Înainte să ne căsătorim, când am cunoscut-o pe soția mea i-am zis să îmi facă un băiat care să fie la fel de frumos ca ea și uite că mi-a făcut doi. Soția mea este foarte frumoasă și o iubesc foarte mult” , a declarat Florin Ionescu, pentru Spectacola.
Florin Ionescu a mărturisit că soția sa este foarte pasionată de astrologie, iar el o susține în tot ceea ce face. Artistul a povestit cum a ajuns să descopere și el lumea fascinantă a astrologiei, dar și cum pune în practică sfaturile pe care i le oferă soția sa.
„De ceva ani de zile studiază astrologia. Din punctul meu de vedere a ajuns printre primii astrologi din România. Este foarte pasionată de astrologie, este zodia berbec, este o femeie puternică. Uneori este cam repezită și trebuie să facă totul repede, dar este un om special și deosebit și cred că i se potrivește foarte bine această meserie de astrolog.
Ea vorbește foarte mult cu mine despre astrologie, iar eu o susțin foarte mult. Involuntar, învăț destul de multe lucruri pentru că le aud în fiecare zi, îmi povestește, îmi spune cum a ajuns să descopere. Am destul de multe lucruri de învățat de la ea, deși nu mă pasionează astrologia, dar involuntar învăț foarte multe lucruri. Este foarte prinsă în chestia asta. ”, a mai spus artistul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News