Florin Piersic și-a pierdut sora când avea șase ani, Marele actor consideră că ziua în care au înmormântat-o pe Lucica este cea mai tristă zi a vieții sale.
Florin Piersic, o poveste de om, dar și un om cu atât de multe povești, își scrie cartea vieții, denumită chiar „Viața este o poveste”, în care își expune cele mai grele trăiri.
„Vreau să vă mai spun ceva. Cel mai drag capitol din toată cartea asta, din toate poveștile mele, este sfârșitul, finalul, în care eu vă spun, de fapt, de ce am scris, cum am scris. Concluzionez, la sfârșitul cărții tot. Nu foarte pe scurt, dar o să înțelegeți sigur ce m-a făcut pe mine să mă adresez dumneavoastră. Cartea mea e o întâlnire de dragoste cu dumneavoastră”, a transmis Florin Piersic pe Facebook
Un fragment al cărții relatează momentul în care Lucica, sora artistului, a fost înmormântată. Florin Piersic avea 6 ani la acel moment. Lucia Piersic s-a înecat în Prut la 15 ani. Pescarii au găsit-o abia după câteva zile. Familia actorului a fost devastată de durere, iar Florin Piersic nu uită nici azi groaza prin care a trecut atunci.
"Îmi amintesc de ziua cea mai tristă a vieţii mele, când mama, smulgându-se de la brațul tatălui meu, s-a repezit la sicriul în care era Lucica noastră, găsită după patru zile de niște pescari, plutind pe apele nemiloase ale Prutului. Încercarea ei de a o îmbrățişa mi-a rămas întipărită pe retină, într-un fel pe care nu-l pot povesti. Apoi, îmi amintesc de ziua în care, printr-un geam pe care curgeau lacrimile ploii de sfârșit de octombrie, am văzut-o pe Mama, în negru, coborând alături de tata dintr-o birjă. În disperarea lor de a obține alinarea spirituală după pierderea Lucicăi, fuseseră plecați ceva vreme la București, timp în care eu rămăsesem în grija familiei Puha. „A venit mama, au venit!”, am strigat. Era 1942, toamna. Pe scări, mama m-a luat în brațe și, cu lacrimi în ochi, mi-a spus: „Florinel, Lucica, nu mai vine.”De atunci, de la şase ani și câteva suspine, o țin minte parcă mereu la fel, ca pe o fetiță. Iertați-mă, dragilor, dar așa am văzut-o eu întotdeauna: o fetiţă tristă… bună, blândă, înţelegătoare, obosită, uneori veselă, cu haz, generoasă, vorbăreaţă, cu nişte ochi adânci.
În doliu mi-a apărut atunci și așa o am în fața ochilor, până în ianuarie 1957, când a venit la piesa „Peer Gynt”, cu care îmi dădeam examenul de absolvire a Institutului. A fost felul ei de a sărbători reușita mea, înlocuind doliul cu o bluziță colorată." - fragment din cartea Viața este o poveste, de Florin Piersic.
În urmă cu ceva timp, artistul povestea, în emisiunea Legendele, cu Dan Negru, despre experiența stranie pe care a avut-o după moartea surorii sale.
„Noi am trăit cea mai mare tragedie a familiei noastre. Când joc în piesă mă gândesc la părinții mei și la Lucica, sora mea, care la 15 ani s-a înecat în Prut, sărind să își salveze o colegă. A luat-o un vârtej. La 11 km, în Basarabia, au găsit-o niște pescari plutind. Apoi pe ai mei nu i-am mai văzut o lună de zile.
Au plecat la București să facă spiritism. O lună am stat la familia Spânu. Stăteam la geam și așteptam. Într-una dintre zile, au coborât mama și tata dintr-o birjă. Mama mea mi-a spus: Florinel, Lucica nu mai vine!”, a povestit Florin Piersic.
Și-a „revăzut” sora în Paris
„Când am fost pentru prima dată la Paris, mi-au apărut în față niște pictori. Uitându-mă la un portret, am văzut-o pe Lucica. Scria: 5 franci, pentru un tablou făcut în peniță. Pictorul m-a privit zâmbind. I-am spus: peste câteva minute mă întorc și îl cumpăr.
M-am întors în 5-10 minute, dar tabloul nu mai era. Mi-a spus că a trecut cineva și l-a cumpărat. I-am povestit mamei și mi-a spus: a fost Lucica cu tine, pentru că era prima dată când plecai de acasă”, a completat acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Vezi versiune mobil