Florin Salam a făcut primele declarații despre starea sa de sănătate, după ce s-a speculat că a murit.
Florin Salam a făcut un video de pe patul de spital, la scurt timp după ce s-a spus că îndrăgitul artist s-a stins din viață. Acesta a precizat că nu este de joacă cu virusul Sars-COV2, însă el este un om puternic și se va întoarce acasă cu bine.
„Vă salut, oameni buni. Al vostru Florin Salam vă salută cu respect. Fac acest filmuleț pentru familia mea, neamurile mele, după zvonurile care circulă prin presă. De câteva zile am fost în situația în care am fost. Cei din presă, îmi cer scuze, nu vreau să se supere pe mine, formulează mult peste situația prezentă. Am făcut acest filmuleț pentru că toată familia mea este în alertă din cauza mea, pentru că nu știu de sănătatea mea.
Eu, acum 3 – 4 zile, am cântat într-un loc. Vă rog să luați în serios problema cu Covidul fiindcă noi câteodată facem caterincă. Ferească Dumnezeu, că nu știi niciodată când poți să cazi. Mai ales în meseria noastră, că stăm numai între oameni. Există persoane care stau cu adevărat cu grija mea. Și mă refer la copiii mei și familia mea. Le spun să stea liniștiți că eu în 2-3 zile o să ajung acasă. Trebuia de azi să ajung acasă, dar au spus să mai stau puțin ca să pot să ies cum trebuie, în formă. Sunt bine, mi-a fost puțin rău, asta a fost situația.
Dar ceea ce a urlat la tv și ce scrie în presă… nu se poate așa ceva, nu îmi vine să cred. Oare v-ați fi bucurat să se întâmple așa ceva? Eu nu mai am cuvinte. Îmi cer scuze celor care ați stat cu grijă pentru mine și pe care v-a deranjat știrea asta. Iar cei care ați dat știrea asta nu știu dacă ați câștigat ceva.
Încă o dată îmi anunț familia că sunt ok și în câteva zile voi fi cum trebuie, îmi revin și merg și la cântările mele. Mergem mai departe. Vă pup și vă iubesc, vă rog frumos să stați liniștiți. Oricine poate să treacă printr-o situație de genul, trebuie să-l ajuți pe acel om să iasă din ea, nu să îl faci să cadă mai rău psihic. Vă pup și stați liniștiți. Vă pupă al vostru Florin Salam”, a transmis manelistul în clipul său urcat pe Facebook.
La scurt timp după ce au apărut informațiile false legate de tătăl său, fiica artistului, Betty, a intervenit și a negat această veste. „Oameni buni, după cum vedeți, eu sunt acasă, abia m-am trezit și m-am trezit foarte zăpăcită. Vă rog să încetați cu asemenea postări. Nici nu am cuvinte. Acel om care a scris acel material este un nimic. Dă-ți demisia că nu ai ce să cauți în acea industrie. Nu am cuvinte. Fiecare om trece prin momente proaste, mai ales un om prea muncit. Tatăl meu este cel mai muncitor om din România. Cu toții ne mai îmbolnăvim, avem nevoie de puțin timp pentru noi ca să fim sănătoși. Eu îl am doar pe tatăl meu și trebuie să fie sănătos. Dacă îl iubiți pe tatăl meu, încetați cu aceste mesaje. Îmi faceți mie un mare rău și mai ales lui. Tu, cel care ai scris acel material, îți dai seama că ai panicat o țară întreagă? Nu te-ai gândit și tu la oameni, la senimente, nu te-ai gândit că poate vede cineva din familie, cum ar fi bunica mea? Putea să se întâmple orice cu bunica mea. Tatăl meu e puternic, o să vă rog să-i transmiteți doar gânduri frumoase și pozitive”, a spus fiica lui Salam.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News