Fosta iubită a lui Adrian Minune Jr. a dezvăluit motivul despărțirii, după ce a fost acuzată de infidelitate

Data publicării:
Sursă foto: Captură foto Instagram Adrian Minune Jr./Facebook Andreea Loga
Descriere foto: Sursă foto: Captură foto Instagram Adrian Minune Jr./Facebook Andreea Loga

Andreea Loga, fosta iubită a lui Adrian Minune Jr., a dat cărțile pe față și a dezvăluit care este adevăratul motiv al despărțirii, după ce a fost acuzată de infidelitate. 

Zilele trecute au apărut mai multe zvonuri conform cărora Adrian Minune Jr, fiul celebrului cântăreț Adrian Minune, s-a despărțit de logodnica sa, Andreea Loga. Vestea a venit ca un șoc, mai ales că și fiica cea mare a artistului, Karmen, anunțase cu puțin timp înainte că ea și soțul ei urmează să divorțeze. Mai mult de atât, Andreea Loga a fost acuzată de infidelitate de către internauți, speculându-se că acesta a fost motivul despărțirii.

„Este exclusă o împăcare”

Invitată la emisiunea „Un Show Păcătos”, tânăra a clarificat întreaga situație și a dat cărțile pe față. Aceasta a mărturisit că nu a fost niciodată vorba despre infidelitate și că totul a pornit de la niște conturi false de pe TikTok care au răspândit această informație falsă. Andreea Loga a menționat că unul dintre motivele separării a fost faptul că nu au avut suficient timp să se cunoască înainte de a începe o relație, mutându-se împreună după a doua întâlnire. Mai mult de atât, bărbatul a cerut-o de soție după doar o lună și jumătate de relație. 

„Ne-am separat la scurt timp după nunta Adrianei. Nu am vorbit în public despre asta, un singur lucru m-a deranjat pe mine, faptul că oamenii au spus că ar fi existat infidelitate din partea mea. Vreau să se înțeleagă că nu a fost acesta motivul. A fost altceva la noi. Eram împreună de nouă luni. După o lună jumătate m-a cerut de soție. Fiecare om suferă după o despărțire, dar mă deranjează faptul că au apărut niște vorbe foarte urâte. Știu că nu sunt spuse de el sau de oameni apropiați. Au apărut de la fete, de la vreun cont fals. În mare parte este exclusă o împăcare. Suntem foarte diferiți. Noi nu am avut timp să fim iubiți și iubită. Noi ne-am văzut o singură dată și după ce am ieșit 20 de minute, el mi-a spus că vrea să mă ducă acasă să mă cunoască părinții lui. A doua oara când am venit în București, m-am mutat la el, a doua oară când l-am văzut”, a declarat Andreea Loga, fosta iubită a lui Adrian Minune Jr.

Te-ar putea interesa și: Andreea Bălan a vorbit deschis despre diferența de vârstă dintre ea și Victor Cornea: „Nu mă port ca o femeie de 40 de ani”

„Venim din lumi diferite”

Cu toate că despărțirea este dureroasă și încă există sentimente la mijloc, tânăra exclude o împăcare. Aceasta a recunoscut că deși erau compatibili, programul partenerului său era unul extrem de dificil, cu care ea nu a reușit să se acomodeze. Fiind plecat foarte mult la diverse evenimente, Adrian Minune Jr. nu reușea să petreacă suficient timp cu iubita sa, lucru care a contribuit la ruptura dintre ei. Cu toate acestea, Andreea Loga a declarat că s-a integrat imediat în familia acestuia și că părinții lui au tratat-o ca pe propriul lor copil.

„A fost ceva deosebit la mijloc, nu știu cum să explic. Am locuit împreună cu părinții lui. Ne-am înțeles foarte bine, m-am integrat foarte ușor în familia lor, m-au tratat ca pe copilul lor. Ne-am despărțit ca doi oameni normal, fără certuri sau scandaluri. Am fost compatibili, dar venim din lumi diferite. El este persoană publică, eu nu eram obișnuită cu viața asta, stăteam în mare parte singură, adormeam singură. În fiecare zi eram plecat, pleca și câteva zile. Nu eram neapărat geloasă cât foarte tristă pentru că știam că nu e lângă mine. Nu mai e cazul să vorbim, trebuie să ne refacem viața, în general foștii nu trebuie să vorbească. Este evident că sentimentele sunt și vor rămâne pentru că este primul bărbat care m-a cerut”, a adăugat Andreea, la emisiunea „Un Show Păcătos”, difuzată pe Antena Stars. 

Youtube video image



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Loredana Tanase | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel