Gabriela Adameșteanu, accident teribil de mașină. Pe locul din față se afla Emil Constantinescu

Invitată în cadrul podcastului Avangarda cu Ionuț Vulpescu, Gabriela Adameșteanu a rememorat acest episod.

Iată o parte din dialog:

De ce crede Gabriela Adameșteanu că nu l-a supraevaluat niciodată pe Emil Constantinescu? „Prima oară când a spus că va candida, el nu a uitat niciodată că eu am râs vreo cinci minute.”

I.V.: Solidaritatea asta de breaslă totuși a funcționat...

G.A.: (n.a. râde) Cred că nu am scris probabil despre Vadim, dar ce făcea Vadim...

I.V.: Nu ținea de literatură. 

G.A.: Avea și talent, din nefericire, cu asta a mai și zăpăcit, dar în afară de el, cred că nu am zis de rău de nimeni din lumea literară, dar fără să îmi dau seama. Pur și simplu. Pentru că în același timp, în lumea literară, de peste tot, sunt foarte multe războaie și polemici. Eu nu am simțit nevoia asta. În zona politică nu știu dacă am greșit. Eu am știut întotdeauna defectele lui Emil Constantinescu. Nu l-am supraevaluat niciodată, pentru că s-a întâmplat să îl cunosc în accidentul despre care povestesc în Anii romantici. Deci l-am cunoscut așa, în viață. Prima oară când a spus că va candida, el nu a uitat niciodată că eu am râs vreo cinci minute. 

Gabriela Adameșteanu, accident teribil de mașină. Pe locul din față se afla Emil Constantinescu

I.V.: Accidentul la care faceți referire este chiar accidentul dvs. 

G.A.: Da. 

I.V.: Din?

G.A.: 1991. 3 februarie 1991. Multă vreme am, cum să zic, sărbătorit în mintea mea data de 3 februarie. 

I.V.: Ați supraviețuit. 

G.A.: Am supraviețuit, în mod evident am supraviețuit, pentru că aveam o fisură de coloană și o comoție cerebrală am avut. 

I.V.: Un accident foarte grav. Teribil. 

G.A.: Da, și ce era mai grav e că eram și inconștientă.

Gabriela Adameșteanu plecase la Sighet cu Emil Constantinescu în locul Anei Blandiana. „Ea și cu Romi au venit, când eram la pat, să se scuze că eu le-am ținut locul”

I.V.: Un accident foarte grav, un accident de mașină. 

G.A.: În exaltarea acelor ani, deși eram foarte obosită, am plecat la invitația necunoscutului Emil Constantinescu, ținând locul altcuiva care trebuia să fie în mașina respectivă, ținând locul Anei Blandiana care se dusese în Republica Moldova. În prima călătorie. Ea și cu Romi au venit, așa, foarte drăguți, prin comportament, să se scuze că eu le-am ținut locul, și am zis: „Fiecare își are destinul lui. Eu am ales. Și am avut și semne că nu ar trebui să merg”. Semne că eram obosită...

I.V.: În locul dvs. trebuia să fie Ana Blandiana în acea deplasare, și în mașină, în momentul acela, era și profesorul Constantinescu, dacă înțeleg. 

G.A.: Da, el era adjunctul ei la Alianța Civică. Deci era o acțiune a Alianței Civice care a mers la Sighet, la prima, cum să spun, comemorare a celor morți, celor îngropați în Cimitirul Săracilor, din Sighet, unde erau cei care fuseseră în închisoarea de la Sighet. 

I.V.: După aceea au făcut și Memorialul Sighet.

G.A.: Da. 

I.V.: Un lucru extraordinar. 

G.A.: Deci e un drum care a mers mai departe. 

I.V.: De la Sighet spre Baia Mare, sau unde mergeați?

G.A.: La Sighet am fost întâi la Cluj. Am văzut niște lucruri foarte interesante atunci. Era război, între Biserica Ortodoxă și Biserica Greco-Catolică. Am văzut credincioșii greco-catolici făcând slujbe în zăpadă, în Cluj, într-un frig extraordinar. Fuseseră lupte acolo în care apăruse și acel straniu personaj al lui Decembrie 1989, Voican Voiculescu. Mi s-a povestit, mi s-au spus povești în care era și el, erau bătăi între credincioși, era atmosfera aceea, dinainte de Târgu-Mureș.

I.V.: Deci deplasarea aceasta făcea parte dintr-un turneu, ca să spun așa. 

G.A.: Da. Deci am fost în Alianța Civică. Și pe urmă, cu Alianța Civică în Cluj și pe urmă la Sighet. La Sighet, dusă de jurnalismul ăla nestăpânit, am întârziat făcând un interviu sau discutând cu Doina Cornea, a mai întârziat și Constantinescu în stilul lui și noi am plecat noaptea. Ni se spusese să nu plecăm noaptea. Am plecat noaptea, iarnă, gheață, și de pe un podeț mașina a căzut nu știu câți metri, pentru că eu mi-am pierdut cunoștința. 

I.V.: Stăteați în spate. 

G.A.: Da, stăteam în spate cu un jurnalist de la România liberă. 

I.V.: Este momentul acela încercarea cea mai grea prin care ați trecut, momentul cel mai dificil pe care l-ați parcurs?

G.A.: Cred că da. 

I.V.: Ce semn vedeți în acel moment dificil?

G.A.: Credeți în semnele destinului?

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News