Gabriela Cristea, acuzată că este neglijentă cu imaginea sa: „Așa gătește, așa pleacă în oraș. Ar fi cazul să-ți mai schimbi ținuta”

Data publicării:

Gabriela Cristea a ajuns, din nou, în vizorul fanilor săi.

Gabriela Cristea este una dintre cele mai prezente vedete de la noi din țară pe rețelele de socializare. Prezentatoarea este extrem de asumată cu tot ceea ce face și îi poartă zi de zi pe internauți alături de ea, prin intermediul videoclipurilor, fie că este plecată la cumpărături, în vacanță sau este în bucătărie, acolo unde adesea împărtășește fel de fel de rețete și trucuri utile. Acest lucru vine însă la pachet și cu diferite critici, pe care cei din mediul online i le atribuie uneori vedetei. De data aceasta, internauții au fost nemulțumiți total de modul în care aceasta a ieșit la cumpărături, alături de soțul ei. Astfel, gurile rele o acuză pe vedetă de faptul că nu se îngrijește suficient și că este extrem de neglijentă cu aspectul său fizic.

„Ar fi cazul să-ți mai schimbi ținuta, cu ea la cumpărături, cu ea la bucătărie, nu mai trebuie să te parfumezi, sunt „parfumuri” naturale!” 

„Este neglijentă cu ea, dar și cu fetițele!”

„Asta am observat și eu, așa gătește, așa pleacă în oraș”, au fost câteva dintre comentariile fanilor.

Există însă și persoane care îi iau apărarea vedetei și care îi justifică alegerea de a ieși în oraș cu unele dintre hainele în care este adesea văzută și în bucătărie.

„Voi chiar nu înțelegeți „doamne perfecte”, a spus că are mai multe bluze de acest fel, unele sunt de culori diferite.. Ați început anul tot cu aceste răutăți..Nu vă obligă nimeni să vă uitați, dar voi nu puteți trăi fără să criticați și să jigniți..”, i-a luat apărarea un al fan, Gabrielei Cristea.

Te-ar putea interesa și: „Nu i-am spus că plec cu fosta”. Detaliile neștiute de la începutul relației dintre Gabriela Cristea și Tavi Clonda

Gabriela Cristea nu este mulțumită de aspectul fizic

Adesea, fanii o mai critică pe vedetă și din cauza kilogramelor în plus, pe care aceasta însă le conștientizează. Ce nu știe însă multă lume este faptul că greutatea mai mare a venit în urma tratamentelor pe care aceasta le-a făcut pentru a rămâne însărcinată. Astfel, chiar dacă și-ar dori să slăbească, Gabriela Cristea spune că nu mai poate obține aceleași rezultate de care se bucura în trecut, când avea o siluetă perfectă. 

“Nu mă simt bine fizic și am început să obosesc foarte tare. În momentul în care am făcut tratamentele hormonale pentru sarcină am început să mă îngraș și, până să am fetele, era foarte simplu pentru mine.

Dacă luam un kilogram 2-3-5, mă reglam foarte repede, în două săptămâni eram ok, acum nu mai pot, efectiv nu mai pot. Nu mai pot să țin cură de slăbire.

Mi se pare cumva că poate o las pe ultimul plan și mi se pare important, până la urmă, și cum arăți, dar eu cred că o femeie, dacă se îngrijește, e frumoasă și e frumoasă oricum, și cu 5 kilograme în plus, și cu 10 în plus”, a spus Gabriela Cristea în podcastul Acasă la Măruță.

Citește și: „Mâncarea delicioasă a puturosului”. Rețeta de cocoșei cu care Gabriela Cristea face furori pe internet



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel