Gabriela Cristea a făcut publică o fotografie rară cu ea, din urmă cu 20 de ani.
Gabriela Cristea este una dintre cele mai cunoscute prezentatoare de televiziune de la noi din țară. Aceasta are foarte mulți ani de carieră în spate, făcându-și debutul în anul 1994, la TVR, unde a prezentat emisiunea Eurovision. Au urmat mai multe emisiuni de divertisment, însă cea care a consacrat-o pe vedetă a fost reality show-ul matrimonial ”Noră pentru mamă”. Acum, vedeta a redescoperit ”cutia de amintiri”, unde a găsit o fotografie din urmă cu 20 de ani. În poză, celebra prezentaoare nu este singură, ci cu niște colegi de breaslă de la vremea aceea. Aceasta le-a lansat și o provocare fanilor ei, prin care îi îndeamnă să ghicească cine este lângă ea.
În fotografie, îndrăgita prezentatoare pare neschimbată. Și pe vremea aceea, Gabriela Cristea purta părut tot drept, pe spate, iar fanii au complimentat-o numaidecât: ”Ai fost o femeie super frumoasă”,”Acum parcă ești și mai frumoasă”, ”Gabriela, ești foarte frumoasă”, sunt doar câteva dintre gândurile pozitive primite de acesta.
„Ce am găsit eu aici?!? Cred că poza asta are 20 ani. Cine ghicește personajele?', a scris Gabriela Cristea pe rețelele de socializare.
În urmă cu ceva timp, în cadrul unei emisiuni, Gabriela Cristea își aducea aminte despre cum a fost prima persoană publică care a pus ”bazele” divertismentului. După ea, au intrat în acest domeniu și alte nume celebre, care i-au urmat exemplul.
„Îmi aduc aminte că prezentam o emisiune matinală, „Buna dimineata România', alături de Eugen Chiticariu! Pe atunci, nu existau în post Mircea Badea, Teo și nici Mihaela Rădulescu, ei au ajuns acolo mult mai târziu. Eu am fost cea care am bătătorit prima calea divertismentului și mă bucur că am facut acest lucru.
A fost greu la început, dar și frumos, am făcut multe sacrificii. La vremea respectivă, nu ne gândeam la bani sau la glorie, ci pur și simplu, doream să ne iasă cât mai bine show-ul', a declarat Gabriela Cristea potrivit viva.
Recent, prezentatoarea Tv a vorbit despre relația pe care a avut-o cu regretatul Marcel Toader. Aceasta spune că a trăit mai mult forme de abuz pe-atunci, iar unele urmări se mai văd și în ziua de astăzi, pentru că vedete a rămas cu câteva sechele.
„Eu am trăit multă vreme în casă cu un bărbat abuzator și nu vorbesc de abuz fizic. Când a fost abuz fizic, am plecat și am divorțat. Dar am trăit în casă cu un bărbat care, în fiecare zi aproape, mă trata așa cum te-a tratat pe tine Leo. Sunt mulți ani de atunci. Aproape 10!
În continuare am niște frustrări și niște angoase că în momentul în care cineva doar încearcă să sugereze ceva din lucrurile pe care le spunea acel om, nu vrei să știi cum reacționez”, a mărturisit Gabriela Cristea în emisiunea pe care o prezintă, potrivit wowbiz.
Ce relație are mama lui Tavi Clonda cu Gabriela Cristea. Soacra vedetei a scos la iveală adevărul
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News