Gabriela Cristea și-a amintit de traumele prin care a trecut în căsnicia cu Marcel Toader.
Până să-și întâlnească partenerul din ziua de astăzi, Gabriela Cristea a avut parte și de experiențe sentimentale mai puțin plăcute. Un astfel de exemplu l-a reprezentat căsnicia cu Marcel Toader, care a avut loc în urmă cu aproximativ 10 ani și care i-a adus prezentatoarei mai multe traume. Nu doar o dată, soția lui Tavi Clonda a vorbit despre momentele abuzive prin care a trecut alături de fostul soț, însă recent, în cadrul emisiunii “Mireasa – capriciile iubirii” vedeta i-a povestit uneia dintre concurente ce a însemnat căsnicia cu Marcel Toader, care a durat aproximativ 5 ani.
„Eu am trăit multă vreme în casă cu un bărbat abuzator și nu vorbesc de abuz fizic. Când a fost abuz fizic, am plecat și am divorțat. Dar, am trăit în casă cu un bărbat care, în fiecare zi aproape mă trata așa cum te-a tratat pe tine Leo. Sunt mulți ani de atunci.
Aproape 10! În continuare am niște frustrări și niște angoase că în momentul în care cineva doar încearcă să sugereze ceva din lucrurile pe care le spunea acel om, nu vrei să știi cum reacționez”, a declarat Gabriela Cristea în emisiunea „Mireasa – capriciile iubirii”, potrivit unica.
Poate te interesează și: Cu ce boală se confruntă Gabriela Cristea, din cauza epuizării: „Recidivează de fiecare dată când sistemul meu imunitar scade. În momentul în care nu mai faci față, evident, și clachezi”
Nu este pentru prima dată când celebra prezentatoare vorbește despre abuzurile pe care le-a trăit alături de fostul afacerist. În trecut, aceasta recunoștea faptul că nu doar o dată a fost victima chiar și a agresiunilor fizice, care au condus-o pe vedetă la divorț. Dacă prima oară a fost decisă să-și ierte fostul soț, a doua oară vedeta era sigură că aceste gesturi se vor repeta.
„Da, este adevărat. M-a agresat fizic. S-a întâmplat de două ori. O dată pe 25 decembrie, nu pe 24, așa cum a sugerat Marcel că de fapt am avut o seară magică. Ultima dată s-a întâmplat pe 9 martie. Nu am să intru în amănunte, dar ceea ce pot să spun este că indiferent dacă e mult sau puțin, s-a întâmplat și nu trebuia.
Prima dată zici că lucrurile au degenerat din diverse motive, însă a doua oară deja e prea mult. Sunt hotărâtă în privința divorțului, sunt convinsă că e cea mai bună soluție. Indiferent de ceea ce o să-mi rezervă viața, știu sigur că nu mai vreau să continui această căsnicie”, a mai mărturisit, în trecut, Gabriela Cristea.
Relația dintre cei doi nu a fost niciodată ținută privată de ochii publici, ci a fost mereu presărată de scandaluri, cei doi aducându-și în repetate rânduri acuzații unul celuilalt. Acesta a fost și motivul pentru care Gabriela Cristea și-a dorit să scoată la iveală ruptura dintre ei doi, dar și anumite detalii mai urâte din timpul mariajului, pentru a le arăta tuturor adevărata poveste.
„Eu am preferat, după ce am divorțat, să știe toată lumea că am trecut printr-un divorț… Poate și din cauza faptului că a fost un divorț zgomotos, și urât, și apăsător, și angoasant. Am avut nevoie de o perioadă foarte lungă de pauză, în care nu m-a interesat ca cineva să fie în viața mea în niciun fel”, a declarat Gabriela Cristea, acum câțiva ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News