Mioara Roman a fost condusă pe ultimul drum, după ce s-a stins din viață pe 23 februarie 2024.
Mioara Roman a fost condusă pe ultimul drum, luni, 26 februarie, unde toți cei care au iubit-o, au cunoscut-o sau au admirat-o i-au adus acesteia un ultim omagiu. Slujba de înmormântare a fost și ea una extrem de bine pusă la punct, până la ultimul detaliu, iar toți cei prezenți la eveniment au avut senzația că participă la înmormântarea unei „împărătese”, după cum spune chiar una dintre persoanele ce au condus-o pe mama Oanei Roman pe ultimul drum.
Însăși regretata Mioara Roman a contribuit la aceste decizii, spune Gabriela Lucuțar, cea care a ajutat-o pe vedetă să organizeze ceremonia.
„M-a ajutat și doamna Roman, doamna Mioara, tot timpul a fost lângă noi și ne-a trimis câte un semn cum să facem. A ieșit totul perfect și îi mulțumim pentru asta lui Dumnezeu. Doamna Roman a fost un om foarte decent și cred că am reușit să facem o înmormântare cât se poate de decentă. Oanei îi place tot ce e frumos, de asta am ales flori albe și culmea că toată lumea a dus flori albe, fără ca noi să vorbim cu ei. Și coroane multe albe.”, a declarat Gabriela Lucuțar, cea care a ajutat-o pe Oana Roman să organizeze înmormântarea, în cadrul emisiunii Exclusiv VIP, de pe Prima TV.
Chiar dacă a fost o zi tristă pentru cei care au cunoscut-o, zâmbetul nu i-a părăsit însă pe oameni în această zi neagră, întrucât cadrul de poveste i-a făcut pe toți să o asocieze pe Mioara Roman cu o adevărată împărăteasă. Astfel, acum este momentul pentru ca toată lumea să afle lucrurile minunate pe care aceasta le-a făcut de-a lungul vieții ei, dacă oamenii nu au făcut-o deja, este de părere Roxana Iliescu.
„Zâmbesc pentru că a avut parte de un rămas-bun ca de împărăteasă, ca de o mare doamnă, și la biserică, și pe drum, cu aplauze, doar cu flori albe și cu preoții care l-au adus adus pe Dumnezeu pe pământ să o ia. Alinare familiei ei, ea e bine.
Erau și petale, și flori, totul alb. Totul organizat din suflet. Noi poate nu știm multe despre ce a făcut Mioara Roman și poate e timpul să aflăm. Da, i-am spus și Oanei, sunt alături de ea, pentru că acum toată moștenirea mamei ei a vine la ea și la Isabela și trebuie să o ducă mai departe. Vreau să-i mulțumesc pentru fiecare cuvânt pe care l-a spus, pentru fiecare interviu, se dăruia pe sine la fiecare conversație pe care o aveam.”, spune și Roxana Iliescu, în cadrul aceleiași emisiuni.
Oana Roman a avut o relație extrem de strânsă și de specială cu cea care i-a dat viață și, chiar dacă alesese să o ducă pe aceasta într-un centru special, destinat problemelor de sănătate cu care se confrunta, vedeta o vizita întotdeauna și petrecea timp cu ea. Astfel, despărțirea a fost una extrem de dureroasă, care, fără doar și poate, a lăsat un gol uriaș în inima sa.
„Drum lin în lumină, mama mea bună și frumoasă. Îngerii să te vegheze și să povești tuturor acolo sus toate lucrurile minunate pe care le povesteai aici. Tot ce sunt îți datorez. Mulțumesc, mămică, pentru tot. Te iubesc și te voi iubi mereu. Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace”, a zis Oana Roman.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News