George Buhnici, despre creșterile de prețuri din România: "Scumpirile sunt singura metodă să scoți planeta la muncă"

Data publicării:
Sursa foto: George Buhnici, captură YouTube
Descriere foto: Sursa foto: George Buhnici, captură YouTube

George Buhnici a avut o reacție neașteptată, cu privire la creșterile de prețuri din România. 

George Buhnici a intrat din nou în atenția publicului, după ce s-a arătat mulțumit de creșterea prețurilor din România. Vloggerul este de părere că scumpirile sunt binevenite pentru că oamenii nu mai vor „să iasă la muncă' cât timp au „bani de cheluit'.

George Buhnici se bucură de creșterea prețurilor din România

Recent, George Buhnici  a distribuit un mesaj pe contul de Twitter, în care spune că bărbații contribuie mai mult la întreținerea unei familii și că, de ce nu, aduc mai mulți bani în casă. La scurt timp, fanii au reacționat și l-au pus la punct pe blogger. 

Bărbații fac muncile cele mai grele, mai periculoase, mai departe de casă. Câștigă salarii mai mari dar aduc aproape tot în bugetul familiei. Au sănătatea șvaițer de obicei după 45 și mor majoritar prin infarct, pentru că se cred de fier și nu se îngrijesc. Care e sexul mai tare?”, a scris George Buhnici, într-un mesaj distribuit pe Twitter.

Acum, George Buhnici a fost din nou luat în vizor de către internauți, după ce s-a declarat fericit de scumpirile din România. 

„Nimeni nu vrea să iasă la muncă, atâta vreme cât are bani de cheltuit. Problema e că banii nu au valoare doar pentru că scrie pe ei. De aceea, scumpirile sunt singura metodă să scoți planeta la muncă după ce am aflat cu toții că se poate munci altfel sau mai puțin. E un moment valoros pentru umanitate. Avem opțiuni. Nu sunt geniale dar sunt mai multe și diferite decât au avut cei dinainte. S-au dus vremurile când un om de clasă mijlocie putea produce cât să plătească și casă și mașină și să țină soția acasă cu copiii, a scris Buhnici pe contul său de Twitter.

George Buhnici: „Adevărata pierdere e subțierea clasei mijlocii care gândește, creează, schimbă”

„Se înrăutățește însă diferența dintre bogați și săraci. Nu e normal să pui jumătate din avere în buzunarele a 1%. Lumea nu e încă în echilibru dar sărăcia e mai mică totuși ca niciodată. Adevărata pierdere e subțierea clasei mijlocii care gândește, creează, schimbă', precizează fostul prezentator TV.

George Buhnici a fost sancționat de CNCD, în urma declarațiilor controversate despre femei. 

Cristian Jura, secretat de stat al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a declarat, în exclusivitate pentru Spectacola, care este decizia finală în cazul dosarului lui George Buhnici. Acesta a mărturisit că amenda aplicată pentru afirmațiile sale este de 20.000 de lei.

„Astăzi, pe agenda de lucru a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a fost și cazul lui George Buhnici. În urma deliberărilor, colegiul director a hotărât să aplice o emendă de 20.000 de lei domnului Buhnici pentru afirmațiile pe care le-a făcut referitoare la femei. Vreau să menționez faptul că a fost o dezbatere în ceea ce privește amenda maximă care ar fi putut fi aplicată. Aceasta ar fi fost de 100.000 de lei, dar având în vedere că dânsul și-a cerut iertare public, ne-am oprit la această amendă de 20.000 de lei. Urmează ca domnul Buhnici să primească hotărârea motivată”, a declarat, în exclusivitate pentru Spectacola, Cristian Jura, secretat de stat la CNDC.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel