Gesturile lui Cristiano Ronaldo care au uimit pe toată lumea la despărțirea de EURO 2024 - Foto în articol

Data actualizării: | Data publicării:
Georgina Rodriguez, Instagram
Descriere foto: Georgina Rodriguez, Instagram

Portugalia a fost eliminată de la EURO 2024 în sferturile de finală, după 0-0 și 3-5 la loviturile de departajare cu Franța.

Titular pentru a cincea oară consecutiv, Cristiano Ronaldo a jucat pentru ultima dată la un Campionat European. Atacantul lusitan, în vârstă de 39 de ani, a încheiat astfel turneul final din Germania fără a înscrie goluri, cu excepția celor marcate de la loviturile de la 11 metri.

Cristiano Ronaldo a fost integralist contra Franței și a transformat prima lovitură de la 11 metri a Portugaliei. Unicul fotbalist care a ratat a fost Joao Felix, dar destul ca francezii să se impună și să meargă în semifinalele EURO 2024.

Ce a făcut Ronaldo

Față de partida cu Slovenia, din optimi, în care a ratat o lovitură de la 11 metri și a izbucnit în lacrimi chiar din timpul jocului, Ronaldo nu s-a exteriorizat la fel de mult și după eliminarea împotriva Franței lui Mbappe. Veteranul Pepe, în vârstă de 41 de ani, nu și-a putut stăpâni lacrimile, iar Cristiano Ronaldo a fost alături de el, consolându-l.

De asemenea, Cristiano Ronaldo s-a îmbrățișat cu câțiva dintre colegi. Mai mult, a reușit să și zâmbească în momentul în care adversarul francez Antoine Griezmann a mers la el să îl salute. Chiar și așa, dezamăgirea a fost vizibilă pentru Cristiano Ronaldo, care a fost prezent la al șaselea și ultimul Campionat European din cariera sa impresionantă. Cristiano Ronaldo rămâne cu un singur triumf, cel din anul 2016.

Totuși, este ultimul EURO pentru Cristiano Ronaldo?

"Este prea devreme după meci pentru a vorbi despre asta (n.red. ultimul EURO pentru Cristiano Ronaldo). Pepe a fost un exemplu pe tot parcursul turneului, pentru tot ceea ce a făcut. Jucătorii tineri vor câștiga experiență uitându-se mereu la ceea ce a făcut Pepe. Am lucrat foarte bine la penalty-uri în timpul săptămânii. La penalty-ul lui Joao Felix, mingea a lovit bara. Asta este diferența. Nu este o situație de lipsă de calitate sau de pregătire. A fost ghinion și ăsta e fotbalul", a spusRoberto Martinez, antrenorul Portugaliei, citat de abola.pt.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andrei Itu | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel