Gheorghe Turda a povestit cum și-a fisurat o coastă, la înmormântarea lui Alexandru Arșinel.
Gheorghe Turda a ajuns pe mâna medicilor, după ce și-a fisurat o coastă, chiar la înmormântarea marelui actor, Alexandru Arșinel. Interpretul de muzică populară a povestit că s-a împiedicat de o bordură și a căzut pe spate. Totodată, artistul a povestit că a fost la spital, unde medicii i-au spus că nu se vor mai repara coastele fisurate.
„Am fost la înmormântarea lui Arșinel și când am ieșit din cimitir m-am împiedicat de o balustradă mică, am căzut pe spate, m-am lovit la șale și mi-am fisurat o coastă, nu e ruptă. Am fost și la spital și mi-au spus că nu se mai repara. Coastele nu se repară, nu se mai pot pune la loc. Dar chiar și așa mă deplasez la concerte, plec la Roma, pe 1 Decembrie voi cânta la Sibiu, iar de Crăciun voi cânta pentru românii din Madrid. Nu îmi e frică să zbor, n-am căzut eu cu avionul cu Ceaușescu... în 1975, nu cad acum", a povestit Gheorghe Turda pentru click.ro
Gheorghe Turda încă se gândește la soția sa, care s-a stins din viață în urmă cu 13 ani. Chiar dacă a trecut extrem de multe timp de atunci, îndrăgitul solist nu a reușit să-și refacă viața nici până în ziua de astăzi, motiv pentru care se gândește adesea la cea care i-a oferit și doi copii. Acesta spune că o visează constant, ba mai mult, are un ritual despre care nimeni nu știa, prin care ia legătura cu femeia.
„Singurătatea ucide. (...) Soția mea a fost o sfântă, din punctul meu de vedere ca familist. (...) Am știut să-mi păstrez familia, integritatea familiei. (...) Nu pot să ajung acasă și să nu mă duc cu cel puțin o floare la mormânt și o lumânare. Am visat-o de foarte multe ori și chiar recent am visat-o. Întotdeauna mă închin în fața ușii când plec la drum și în secunda următoare îmi apare chipul ei în față.”, a dezvăluit Gheorghe Turda, la Antena Stars, potrivit spynews.
Cât despre femeile din ziua de astăzi, Gheorghe Turda spune că „s-a lecuit” cu modul doamnelor de a acționa într-o relație de dragoste. Se pare că oricât ar fi încercat, cântărețul nu găsește pe nimeni care să o egaleze pe regretata sa soție.
„Femeile din ziua de astăzi nu prea sunt corecte într-o relație. Chiar m-am lecuit și acum voi fi și sunt un tip foarte circumspect diin punctul ăsta de vedere.”, a explicat artistul.
Maria Ciobanu și Gheorghe Turda sunt două nume mari din industria muzicală românească. Chiar dacă toată lumea cunoaște melodiile interpretate de cei doi, foarte puțini oameni știu care este legătura dintre celebrii artiști. În cadrul unui interviu recent, interpretul de muzică populară a dezvăluit faptul că aceștia sunt cumetri. Mai mult, de-a lungul timpului, au participat la numeroase turnee muzicale împreună, unde și-au creat amintiri de neuitat, care să-i însoțească pe tot parcursul vieții.
”Eu și Maria suntem cumetri, suntem în relații foarte apropiate, ea a cântat și la nunta mea. Am fost cu ea și în turnee, cu ”Rapsodia Română”, am cântat înainte sau după vizitele lui Nicolae Ceaușescu în comunitatea de români din America. În timpul unui turneu am locuit cu ea în casa fiicei Camelia, care e și fina mea. Ea are casă lângă Los Angeles. Vă pot spune că Maria este o harnică din cale afară și o luptătoare. Eu mă mai odihneam după un spectacol și după un șpriț, dar ea se trezea foarte de dimineață, lua târnăcopul și scotea rădăcini de pomi, ca să pună flori în locul lor. Mai cosea iarba de pe acolo, ce mai, e o harnică din cale afară, dar și o excelentă bucătăreasă, gătește foarte bine. Este o artistă complexă, o mamă excepțională”, ne-a declarat Gheorghe Turda, în exclusivitate pentru Ego.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News