Giani Kiriță a vorbit despre cele mai grele momente din copilăria sa.
A treia săptămână în cel mai intens experiment al momentului, show-ul Sunt celebru, scoate-mă de aici!, vine cu o serie de mărturisiri impresionante. Astăzi, de la ora 21:30, vedetele vor sta din nou față-n față cu cele mai mari fobii ale lor, iar unele dintre ele vor avea pentru prima dată curajul să-și deschidă sufletul în fața colegilor de tabără.
În această seară, Giani Kiriță va avea un moment de sinceritate și va dezvălui câteva dintre lucrurile care i-au marcat existența. Copilăria fotbalistului nu a fost una tocmai fericită, iar mama sa a trăit o adevărată dramă din cauza tatălui biologic al acestuia.
”Pentru mine, mama mea este Dumnezeu. A fost și mamă, și tată. O vreau sănătoasă, să aibă tot ce și-a dorit ea, s-a chinuit cu noi. Trebuie să-i fac statuie! Nu există așa ceva pentru mine. Singurul moment în care mă emoționez e atunci când vorbesc despre ea. Mama a făcut foarte multe sacrificii pentru mine și sora mea, ne-a educat, ne-a trimis la școală, ne-a învățat cum să fim în viață. A vrut să mă avorteze, a zis că nu mai poate... Ăla venea, se îmbăta și o bătea degeaba. O călca în picioare, o învia cu apă! Ca să știți că de asta sunt așa...”, le-a mărturisit Giani Kiriță colegilor din tabără. Dezvăluirile sportivului au făcut-o pe Mara Bănică să spună: ”Eu știu ce înseamnă să crești singur un copil!”.
Invitat în podcast-ul „Ameritat cu Nasrin”, Giani Kiriță a povestit că tatăl său nu venea niciodată la meciurile lui și întotdeuna pleca singur, când toți copiii erau așteptați de către tații lor. Acest lucru l-a marcat profund pe acesta și spune că încă trăiește cu acea imagine în minte.
Giani Kiriță a recunoscut că i-a lipsit parte paternă, însă și-a umplut golurile cu ajutorul echipei, dar și a unchilor săi. Mai mult decât atât, sportivul a precizat că nu a spus niciodată cuvântul „tată”, în 45 de ani.
„Este o traumă pe care o am și acum și este din copilărie. Fă un exercițiu de imaginație. Să te duci la un meci de fotball unde tații își așteaptă copiii și pe mine nu mă aștepta nimeni. Pentru mine a rămas imaginea aia. Plecam singur. Partea asta paternă mi-am luat-o din echipă și din unchii mei. Am aproape 45 de ani și nu am zis „tată„ niciodată. Pentru mine nu există tata, deși mi-aș fi dorit, ca oricare alt copil.”, a povestit Giani Kiriță în podcast-ul Ameritat cu Nasrin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News