Giulia Anghelescu a recunoscut de câte ori a apelat la medicul estetician. Frumoasa cântăreață este foarte mulțumită de felul cum arată în prezent.
Chiar dacă este mamă a doi copii, Giulia Anghelescu se bucură de o siluetă perfectă, dar și de o frumusețe aparte. Vedeta nu a exagerat cu operațiile estetice, dar și-a dorit să ajungă la cea mai bună „versiune” a sa, iar pentru asta a fost nevoită să apeleze la ajutorul medicului estetician.
„Sunt extrem de cameleonică, îmi place să mă joc cu stilul, să descopăr lucruri noi. Orice m-a provocat am făcut! Am făcut o rinoplastie – pentru că aveam deviaţie de sept din cauza unui accident la schi, din copilărie – şi o augmentare mamară, după cele două sarcini şi alăptări. Mi-am zis că vreau să ajung la cea mai bună versiune a mea până la 40 de ani. Nu am făcut schimbări majore cu operaţiile astea estetice şi mi le-am asumat. Acum sunt extrem de fericită cu mine fizic, psihic, emoţional”, a declarat Giulia Anghelescu pentru okmagazine.ro.
Chiar dacă au o relație foarte bună în prezent și doi copii minunați, Giulia Anghelescu și soțul ei au avut o cumpănă în relație, peste care au reușit să treacă în final cu bine. Chiar înainte de pandemie, cei doi au fost separați pentru câteva luni bune. Dar izolarea și perioada grea din ultimul an i-a ajutat pe cei doi să se redescopere.
„A fost o perioadă foarte grea pentru amândoi, dar, cât am stat despărţiţi, niciunul dintre noi nu şi-a pierdut speranţa că ne vom împăca. Vorbeam unul cu altul şi, când ne-am regăsit, ne-am preţuit mai mult unul pe altul. Aveam încredere în sentimentele noastre şi că ne puteam împărtăşi absolut orice. Sunt foarte norocoasă că-l am pe Vlad în viaţa mea! Acum s-au aşezat lucrurile atât de frumos între noi, încât nu mai avem nimic să ne reproşăm. Am învăţat să ne bucurăm mai mult de ce avem împreună”, a adăugat artista.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News