Giulia Nahmany, despre dieta periculoasă pe care o ține. : „Nu o tineți pe termen lung!”. A slăbit 35 de kilograme

Data publicării:

Giulia Nahmany a dezvăluit dieta care a ajutat-o să slăbească 35 de kilograme. 

Giulia Nahmany se numără printre cele mai apreciate actrițe din România. Frumoasa blondină s-a luptat cu kiogramele în plus în adolescență, ar acum face tot posibilul să le țină departe de ea. Vedeta a apelat la diete drastice și chiar a luat decizia de a se face vegană. Ulterior, aceasta a dat jos peste 35 de kilograme.

Actrița se pregătește de vacanță, astfel că a intrat din nou la regim, De data aceasta, Giulia ține o dietă periculoasă, dacă este ținută pe termen lung.

Giulia Nahmany: Adio ulei!

„Acum sunt la un regim care merge foarte bine. Am eliminat absolut tot uleiul din dietă. Nici măcar ulei de măsline nu mai folosesc momentan, chiar dacă se spune că este foarte bun, sănătos. Am vrut să țin acest regim câteva săptămâni să văd ce se întâmplă și pot spune că este absolut fantastic.

Nici pâine nu mănânc. Preiau uleiul din nuci sau avocado, chestii de astea. Mănânc văz dimineața cu semințe de qia, cu fructe de pădure. E bun, sățios. Apoi, la prânz servesc o salată, tofu. Merge foarte bine dieta, dar nu recomand să țineți această dietă pe termen lung, ci doar câteva săptămâni cu siguranță”, a dezvăluit Giulia Nahmany, pentru Click.

Giulia Nahmany: „Nu o tineți pe termen lung!” 

Giulia Nahmany a reușit să slăbească 3 kilograme în doar două săptămâni și nu are de gând să se oprească aici.

„E wow! Carne?! Nici nu pun gura! Voi știți că eu sunt vegetariană. Deja am constat că, în două săptămâni, am dat jos 3 kilograme. Funcționează destul de bine! Pentru mine 3 kilograme înseamnă foarte mult, pentru că organismul meu deja e obișnuit cu absolut toate dietele din lume. Dar acum am reușit cumva să-l mai păcălesc puțin.

Pizza e mâncarea mea preferată. Nu-i rezist! Pizza cu brânză de buffala și cu busuioc e nemaipomenită! Sunt gurmandă. Crede-mă că mă abțin foarte greu!”, ne-a mai declarat vedeta pentru sursa citată mai sus.

Giulia Nahmany, despre drama trăită în copilărie

Giulia și-a deschis sufletul și a povestit că a suferit enorm de mult în momentul în care părinții ei au luat-o pe drumuri separate. Acest lucru o afectează chiar și în ziua de azi.

Giulia Nahmany,  despre momentele grele din copilărie

‘’Pentru orice copil atunci când părinții lui se despart este foarte dificil. Orice copil își dorește ca părinții lui să fie împreună și acum că nu mai sunt deloc și am rămas practic orfană, este o durere cu care trebuie să trăiesc pentru tot restul vieții mele. Cu toții avem un copil în sufletul nostru’’, a spus vedeta la Antena Stars.

Giulia Nahmany a vorbit și despre familia sa. Vedeta este mândră de soțul ei, dar și de cele două fetițe pe care le au împreună. Actrița se pregătește să plece într-o binemeritată vacanță în Grecia, alături de soțul și copiii săi.

‘’Fetele mele sunt o combinație între noi doi. Soțul meu este implicat 100%, este un tată extraordinar și sunt atât de recunoscătoare că l-am ales ca și soț și ca și tată. Noi în fiecare an plecăm în Grecia, este așa un loc al nostru unde ne place să mergem și încercăm acum să mergem. Nu există la noi vacanță fără copii. Noi suntem genul de părinți care ori plecăm împreună cu copiii, ori nu plecăm deloc. Dacă aș pleca doar cu soțul meu, nu aș avea acea liniște sufletească știind că fetele mele sunt singure acasă’’, a mai spus aceasta.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Diete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel