Vineri, de la ora 19:00, avem o nouă ediție a emisiunii „Oracolul Vedetelor”, la Spectacola și DC News. Grațiela Duban, actriță și prezentatare TV, este invitata săptămânii.
Grațiela Duban vine în platoul Spectacola și DC News, vineri, de la ora 19:00, într-o ediție care se anunță a fi atât extrem de interesantă, cât și foarte emoționantă.
Este o actriță de succes, a visat mereu să ajungă pe scenă, în fața publicului și a făcut tot ce a putut pentru a-și îndeplini visul. În tot acest proces a avut noroc și de susținerea necondiționată a părinților săi, care nu au încercat să-i taie aripile. Și, tocmai din cauza faptului că soția lui Andrei Duban a avut o relație atât de specială cu aceștia, a suferit enorm la moartea lor, evenimente ce au avut loc în urmă cu mai mulți ani. Cu toate acestea, durerea este la fel de mare și astăzi, iar actrița nu-și poate aminti de cei care i-au dat viața fără să izbucnească în lacrimi.
„Din păcate, amândoi părinții mei nu mai sunt. Dar am avut parte de niște părinți foarte înțelegători și cred că ei m-au simțit foarte bine în legătură cu partea asta artistică și m-au susținut. Mama a fost prietena mea cea mai bună și nu exagerez când spun asta. Puteam să spun doar „Alo” și în momentul ăla ea știa exact ce am pățit, de ce sunt supărată, până când o să mă țină supărarea, ce trebuia să-mi spună ca să-mi ridice morarul, mă cunoștea atât de bine și ea m-a susținut foarte mult în drumul meu către actorie.”, ne va spune Grațiela Duban, în cadrul emisiunii Oracolul Vedetelor, de la Spectacola și DC News.
Se consideră o adevărată norocoasă pentru că l-a întâlnit pe Andrei Duban, în această perioadă sensibilă din viața sa, care i-a oferit exact ceea ce avea nevoie: o familie iubitoare, unde susținerea și dragostea erau prezente la ordinea zilei.
Și, ca familia lor să devină completă, în viața acestora și-a făcut apariția și Armin, de care actrița este extrem de mândră. Chiar dacă are doar 11 ani, băiețelul își câștigă deja proprii bani de ceva vreme, călcându-i pe urme tatălui său.
Cu toate aceste subiecte interesante, dar și cu altele, precum care este „rețeta” unei căsnicii de succes sau care ar fi motivele pentru care oamenii ajung în prag de divorț, vă așteptăm vineri, ora 19:00.
Nu ratați „Oracolul Vedetelor” de vineri, 28 iulie, de la ora 19:00. Emisiunea va fi transmisă simultan pe canalele de Youtube și paginile de Facebook Spectacola și DC News dar și pe DC News TV.
Pentru a fi la curent cu cele mai noi și relevante informații, vă puteți abona la notificările site-ului www.spectacola.ro și să ne urmăriți pe canalele de social media. Dacă v-a plăcut emisiunea, nu uitați să distribuiți mai departe.
YouTube: https://www.youtube.com/@spectacola7201
YouTube: https://www.youtube.com/@dcnewsromania
Ne găsiți și pe rețelele de socializare:
Facebook: https://www.facebook.com/dcnews.ro/
Facebook: https://www.facebook.com/spectacola
Instagram: https://www.instagram.com/spectacola/?hl=en
Site: https://www.spectacola.ro/
TikTok: https://www.tiktok.com/@spectacola
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News