Grațiela Duban a vorbit despre secretele unei căsnicii de lungă durată.
Grațiela Duban și Andrei Duban au, fără doar și poate, una dintre cele mai longevive și solide căsnicii din lumea mondenă. Chiar dacă erau multe vocile care nu le dădeau prea multe șanse la începutul relației, din cauza diferenței de vârstă dintre cei doi, aceștia au reușit în prezent să numere 12 ani de căsnicie și 14 de relație, lucru destul de rar întâlnit, în zilele noastre. Extrem de multe persoane publice și-au spus „adio” în ultima vreme, astfel încât i-am cerut părerea Grațielei cu privire la aceste divorțuri fulger.
„Mă sperie ce se întâmplă în jurul nostru, pentru că sunt mulți apropiați, cunoștințe de-ale noastre care traversează o perioadă grea. Și la noi sunt momente mai puțin frumoase, dar noi ne-am educat împreună. Ce ne-a unit pe noi foarte tare este faptul că ne lega același lucru: familia, pentru că el ajunsese să aibă o vârstă și își dorea să fie la casa lui, iar eu pentru că familia este baza mea psihică, dacă ai familie, poți construi orice. Pentru că ne-a unit lucrul acesta, noi am încercat de la început să comunicăm foarte bine și eu zic că longevitatea relației noastre se datorează comunicării, deși am trecut și prin momente mai puțin plăcute. Încercăm să le rezolvăm prin comunicare, se poate rezolva totul.”, a declarat Grațiela Duban, în cadrul emisiunii Oracolul Vedetelor, de la Spectacola și DC News.
Te-ar putea interesa și: Grațiela Duban, cu ochii în lacrimi. Nu poate trece peste moartea mamei: „Cred că ar fi mândră tare pentru tot ce am realizat”. Vorbele care i-au rămas și până astăzi în minte
Oamenii renunță prea repede la luptă, consideră Grațiela Duban, acesta fiind și unul dintre principalele motive care duc la divorț.
„Eu cred, în primul rând, că oamenii renunță la luptă. Poate odată cu trecerea timpului sentimentele se transformă, ca să nu zic că dispar, nu mai ai cum să ai aceiași fluturași în stomac, ca în primele luni, asta e clar, dar trebuie să ai răbdare și să vezi dacă mai poți salva relația. Eu apreciez la soțul meu bunătatea. E un om atât de bun, care mă iubește atât de mult, încât nu știu dacă pe lumea asta mai poate exista un bărbat care să mă iubească la fel și eu nu aș vrea vreodată să-i creez lui vreo durere sufletească. Prefer să stau să sufăr eu, decât să-i creez lui vreo suferință. Pe noi nu ne-a interesat ce zice lumea, important e ce ne-am dorit să clădim.”, ne-a mai declarat ea.
VEZI și: Oracolul vedetelor. 20 de întrebări pentru Grațiela Duban EXCLUSIV
Mai mult, aceasta ne-a oferit și un exemplu din viața personală, spunându-ne faptul că un cuplu apropiat ei urmează să-și spună „adio”. Aceasta a analizat situația din intimitatea celor doi și a și ajuns la o concluzie.
„Ziceai de cupluri, că se despart. Nu voi da nume, dar apropiați de-ai mei, care din păcate urmează să de despartă, fac asta, după părerea mea, pentru că nu au avut o comunicare. Au avut o problemă, nu au vorbit despre asta, au trecut peste, dar nu se trece niciodată peste, undeva acolo rămâne. În momentul în care se greșește a doua oară, reînvie și greșeala. Eu cred foarte mult în ideea de a-ți cere scuze și de a spune că ai greșit. ”, ne-a mai declarat Grațiela Duban.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News