Elena Merișoreanu ne-a dezvăluit cum se simte în această perioadă în care termometrele depășesc și 40 de grade, în anumite zile.
Căldura de afară pare mai greu de suportat de la o zi, la alta, iar pentru vedetele care sunt mereu pe drumuri, aceasta poate fi atât mai greu de gestionat. Totuși, Elena Merișoreanu nu se plânge, chiar dacă au existat zile în care termometrele au trecut și de 40 de grade. Îndrăgita cântăreață de muzică populară ne-a spus că se descurcă cu brio în această perioadă în care are, în continuare, de onorat extrem de multe evenimente. Mai mult, temperaturile caniculare s-au mai întâlnit și pe vremea ei, spune Elena Merișoreanu.
„E foarte cald, dar și pe vremea mea era cald. Nu mi se pare exagerat, pentru că am avut și foarte mult frig. E foarte bine, mă descurc bine, nu mi-am întrerupt activitatea.”, ne-a declarat Elena Merișoreanu, în exclusivitate pentru Spectacola.
Hidratarea este esențială pentru a trece cu bine peste această perioadă caniculară, iar Elena Merișoreanu știe acest lucru. Din acest motiv, interpreta de muzică populară spune că nu-i lipsește niciodată apa, dar mai bea și ceai, în aceeași proporție. Totuși, băuturile nu trebuie să fie reci, atrage atenția artista. Chiar dacă toată lumea trăiește cu senzația că lichidele cu gheață potolesc mai repede setea, acest lucru e fals, ne spune Elena Merișoranu.
„Eu beau apă plată sau ceai călduț așa. E o mare greșeală când spunem „Vai, trebuie să mă răcoresc.” Nu este adevărat. Nu beau foarte rece, pentru că răgușesc, dar oricum nu beau niciodată rece, cu gheață.”, ne mai spune îndrăgita cântăreață de muzică populară.
VEZI și: Oracolul vedetelor. 20 de întrebări pentru Elena Merișoreanu EXCLUSIV
În urmă cu câteva luni, Elena Merișoreanu a fost nevoită să se opereze la cel de-al doilea picior. A fost o intervenție destul de amânată de către solista care nu-și dorea să ajungă din nou pe masa de operație, din cauza perioadei de recuperare care venea odată cu ea. Totuși, durerile au determinat-o să ia această decizie, în final, astfel încât aceasta a apelat imediat la ajutorul medicul. Se pare însă că totul a decurs perfect atunci, iar vedeta s-a recuperat mai repede decât și-ar fi imaginat.
„Sunt foarte bine, nu știu de ce am stat până acum. Acum îmi dau seama că nu mai am dureri și mă descurc foarte bine.”, ne-a mai spus aceasta.
Artista avea toate motivele pentru care să-și dorească să fie cât mai bine, întrucât de curând aceasta a devenit și străbunică, fiind în culmea fericirii. Despre această experiență emoționantă ne-a vorbit tot ea, în exclusivitate.
„Da (n.r. i-a dat câteva sfaturi nepoatei sale), dar să știi că nici nu mi-am imaginat să o văd așa. Era un copil răsfățat, nu am crezut niciodată că ea va putea să fie atât de grijulie cu copilul. Și el este un scump, e frumos tare, a făcut acum o lună. Zici că sunt copii atomici acum. Îl pune pe burtă, să îi facă masaj, după baie și el deja ridică capul și gângurește. Nu știu, nu pot să cred așa ceva. Am avut și eu copii, dar ăștia îi lasă desfășați, stau super relaxați, eu le spun copii atomici. Ei nu văd o vreme perfect, dar vreau să-ți spun că atunci când aude vocea mamei lui, întoarce capul imediat spre locul din care vine sunetul ei. S-au schimbat mult timpurile, nici nu știu ce să mai zic.”, ne-a mai spus celebra interpretă de muzică populară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News