Numărul cazurilor de gripă este în continuă creștere, iar agresivitatea este mai puternică față de COVID-19. Dr. Carmen Dorobăț, medic infecționist, a explicat, la DC Medical, care sunt sechelele post-gripale.
România se află în plin sezon al infecțiilor respiratorii, iar un număr tot mai mare de persoane sunt afectate de viroze, COVID-19 și alte virusuri respiratorii, camerele de gardă și cabinetele medicilor de familie fiind suprasolicitate.
Medicul infecționist Carmen Dorobăț a explicat, în exclusivitate pentru DC Medical, de ce gripa este mai agresivă față de infecția SARS-CoV-2 dar și de ce este recomandată vaccinarea, chiar dacă intrăm în a treia decadă a lunii ianuarie.
"Numărul cazurilor va crește în continuare, până undeva la mijlocul lui februarie. Psihologia pacientului față de gripă s-a modificat. De ce s-a modificat?
A fost o sperietură devastatoare în ceea ce privește infecția cu coronavirus și gripa a căzut undeva în derizoriu, astfel încât se pare că este percepută ca o răceală și nimic mai mult.
Și așa cum se poate vedea, și de gripă se moare și din nefericire, se moare în număr important. Sunt decese și sunt mai multe decât în alte sezoane, dacă discutăm de gripa AH1N1.
Dar față de anii imediat trecuți, în ultimii trei ani, numărul cazurilor celor care au decedat este mai mare și sunt, din nefericire, și tineri. Explicația este că răspunsul inflamator al organismului este câteodată exagerat și devastator pentru unele organe și în felul acesta el reușește să distrugă ceea ce, în mod normal, ar trebui să fie în echilibru. Cum ar fi, de exemplu, inima și plămânii”, a declarat, în exclusivitate pentru DC Medical, prof. univ. dr. Carmen Dorobăț, medic infecționist.
Potrivit medicului, în acest moment, ”infecția cu virusul gripal este mai agresivă decât infecția cu coronavirus care, din fericire, se păstrează la tulpina Omicron”.
Întrebat dacă agresivitatea gripei poate fi pusă pe seama scăderii imunității naturale, ca urmare a măsurilor de protecție din ultimii ani, din perioada pandemiei, medicul susține că ”vina” este împărțită.
Citește continuarea pe DC Medical.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News