Se apropie cea mai înfricoșătoare sărbătoare, așa că vrem să aflăm ce superstiții au vedetele, ce le sperie, dar și ce povești de groază își amintesc din copilărie! Iată ce superstiții are AMME, dar și ce povești de groază are să ne spună.
Halloween-ul nu e o sărbătoare românească... cu toate astea, noi, românii, ne simțim „ca peștele în apă” în jurul acestei zile. Cu toții am auzit povești, mituri, legende, care mai de care mai terifiante, mai „de speriat”. Unele în copilărie, spuse de bunici, de frații mai mari sau de prietenii de joacă, altele descoperite în perioada adolescenței, iar altele, aflate poate abia acum. Strigoi, vrăjitoare, fantome, vampiri, demoni, monștri, baba cloanța și alte personaje terifiante ne-au înfricoșat în copilărie.
Spectacola: Ai vreo poveste de speriat, pe care ai vrea să o împărtășești cu noi?
AMME: Daaa, anul trecut m-am costumat în mireasă și, după ce am făcut poze, am mers în pădure la 00.00 să fac o filmare. Doamne Dumnezeule, se auzeau sunete, am început să țipăm, eu, soțul și grupul de prieteni, și am fugit rapid. A fost cel mai înfricoșător moment din viața mea, simțeam cum se aud pași și foșnete. Horror de-a dreptul.
Spectacola: Ai experimentat vreo dată o situație „supranaturală” care te-a înfricoșat?
AMME: Daaa, mai mereu am tot felul de viziuni, iar eu îi spun intuiție. Însă, am ajuns să știu ce se întâmplă înainte să ajung în locul respectiv și, da, lucrul ăsta îmi dă fiori.
Spectacola: Care sunt cele mai mari frici ale tale?
AMME: Îmi este frică de întuneric, de ocean, de spațiile închise...am o doză maaaare de claustrofobie pe care încerc să mi-o tratez.
Spectacola: Ești o persoană superstițioasă?
AMME: Sincer, da, de multe ori. Când îmi taie o pisică neagră calea fac de 3 ori cruce. Asta ar fi superstiția cea mai cea. Șiii mai am una: aleg să nu mai spun planurile mele de viitor oamenilor, pentru că energia lor nu este cea mai bună și, deseori, nu se mai îndeplinesc.
Spectacola: Ce remedii, leacuri sau tradiții „te-au ajutat” să scapi de anumite frici?
AMME: Credința este cel mai bun remediu de a scăpa de orice rău din lumea asta. Dacă-l ai pe Dumnezeu cu tine nimic rău nu ți se poate întâmpla.
Spectacola: Spune-ne un film de groază pe care ni-l recomanzi sau pe care, din contră, ne recomanzi ca mai bine să nu-l vedem.
AMME: Annabelle este cel mai înfricoșător film și pe care l-am văzut cu volumul la minimum, la care am tot tremurat de frică. Nu vi-l recomand.
Spectacola: Sărbătorești Halloween-ul?
AMME: Sărbătoresc, da! Fac dovleac copt, vin fiert și primesc colindătorii cu dulciuri, care, mai nou, vin în seara de 31 octombrie, la noi acasă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News