Dr. Florin Ioan Bălănică, specialist în medicină personalizată și nutriție, a fost invitat în cadrul emisiunii Pastila de Frumusețe, unde a vorbit despre pofta de dulce din post.
Pofta de dulce apare inevitabil în viața fiecărui om, dar parcă în post, aceasta este și mai intensă și ne face să apelăm la anumite alimente care nu sunt neapărat favorabile siluetei. Dr. Florin Ioan Bălănică a explicat de ce apare această poftă și cum putem scăpa de ea.
„Carbohidrații, în special cei rafinați și dulciurile, sunt plăcuți oamenilor în general. Trebuie să înțelegem faptul că fiecare om trebuie să fie în complet control al stării lui de sănătate, fiecare trebuie să decidă pentru el însuși. Carbohidratul este sursa principală de energie, după care urmează grăsimile. Această nevoie de dulce nu apare doar în post, dar dacă ne referim la post, ea este preponderent prezentă în rândul persoanelor care nu mănâncă, adică dacă ne este foame, vom căuta alimentul care ne dă sațietate și satisfacție imediată, pe loc, care e dată de carbohidrat. Dacă luăm o linguriță de dulceață sau tăiem o bucățică de halva, din momentul respectiv mă satur imediat, sunt foarte dulci și senzația de sațietate apare imediat.”, a mai spus Dr. Florin Ioan Bălănică.
Te-ar putea interesa și: Ce tip de carne nu trebuie să pui niciodată pe grătar. Greșeala pe care o fac mulți oameni: „Starea noastră de sănătate o să fie afectată”
Printre principalele dulciuri de post la care apelează toată lumea se numără halvaua și dulceața de post. Acestea pot îngrășa destul de mult dacă sunt consumate regulat de către o persoană sedentară sau dacă nu sunt mâncate în prima parte a zilei, avertizează medicul specialist.
„Dacă vom consuma proteină preponderent în post, și nu carbohidrat sau grăsime, atunci pofta de dulce se reduce. În cazul în care sărim peste mese, carbohidratul va fi prima noastră opțiune întotdeauna. Dacă avem o viață activă, iar în post, în prima parte a zilei consumăm o felie de halva într-o zi nu se întâmplă nimic, dar totul trebuie adaptat situației. Suntem mari iubitori de carbohidrați și nu ne sperie niciodată o prăjitură bună, dar ne sperie proteina. Pofta de dulce poate fi controlată și este bine să consumăm acest carbohidrat în prima parte a zilei, până la ora 14:00, pentru că metabolismul funcționează mult mai bine.”, a continuat el.
Dr. Florin Ioan Bălănică ne-a dezvăluit și cum ar trebui să arate un meniu complet pentru o zi de post.
„Micul dejun: o pastă de năut sau fasole boabe pe care să o consumăm alături de late legume și o felie de pâine.
Prima gustare poate fi un fruct, cu fructoză mai puțină, adică mărul verde sau fructele de pădure sau un pahar de lapte vegetal fără zahăr.
Prânz: ciuperci la grătar, supă cremă de linte verde sau broccoli.
La gustarea doi poate fi un iaurt din soia sau tot un pahar de lapte vegetal. Avem o varietate largă de produse de origine vegetală.”, a încheiat specialistul.
Pe aceeași temă: Cum ținem post fără să ne îngrășăm: „Doar așa vom putea să nu luăm în greutate”. Cum arată un meniu corect pentru toată ziua / EXCLUSIV
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News